Aeroportul Oradea a inaugurat duminică, 28 iunie, două noi rute operate de compania Wizz Air, către Dortmund și Roma (Fiumicino).
La ceremonia inaugurală, organizată de Aeroportul Oradea, au participat premierul Ilie Bolojan ( care aștepta înbarcarea pentru cursa HiSky spre București), primarul municipiului Oradea, Florin Birta, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, reprezentanți ai companiei Wizz Air și parteneri ai aeroportului.

Cursa inaugurală de la Roma (Fiumicino) a ajuns la Oradea în jurul orei 9:30. Aeronava a continuat spre Dortmund, s-a întors apoi la Oradea și a plecat, la ora 15:15, în primul zbor direct către Roma.

Potrivit lui Răzvan Horga, directorul Aeroportului Oradea, ambele rute vor fi operate de compania Wizz Air de două ori pe săptămână, în fiecare miercuri și duminică.
„Astăzi ați fost martorii unui moment special pe Aeroportul Oradea: aterizarea zborului Wizz Air de la Dortmund și decolarea cursei spre Roma. Începând de astăzi, în fiecare zi de miercuri și duminică, Wizz Air va opera zboruri către aceste două destinații, care se adaugă celor deja existente din oferta companiei, precum Milano”, a explicat Răzvan Horga.
Acesta a precizat că ruta Oradea – Milano, inaugurată la sfârșitul lunii martie, are în prezent un grad de ocupare de aproximativ 90%.

La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, care a subliniat că succesul noilor curse depinde de interesul pasagerilor.
„Este foarte important ca aceste curse să fie folosite. Îi îndemnăm pe toți cei care și-au dorit de ani de zile noi destinații să aleagă aceste zboruri, deoarece gradul de ocupare va influența șansele de a introduce și alte curse”, a explicat președintele CJ Bihor.

Primarul Oradiei, Florin Birta, a declarat că dezvoltarea aeroportului începe să fie remarcată și la nivel național.
„Am văzut că Aeroportul Oradea a ajuns să fie inclusiv subiect de discuție în Parlamentul României și vreau să le spun celor care atacă acest aeroport că a crescut așa cum trebuie, de la un aeroport mic la un aeroport care probabil anul acesta va depăși 300.000 de pasageri.
Mă bucur că aceste două noi destinații, inaugurate astăzi, au coincis cu plecarea unui avion spre București și că i-am avut aici printre noi pe domnul Bolojan și pe domnul Mihai Jurca, care practic au început acest demers de a aduce noi curse în județul Bihor și municipiul Oradea”, a explicat primarul Birta.
Edilul a vorbit și despre investițiile din turism și a spus că în perioada următoare vor fi deschise noi unități de cazare în Oradea.

„Ieri am participat împreună cu domnul Mălan la deschiderea unui nou hotel în Băile Felix. În cursul acestui an și anul viitor se vor deschide încă trei sau patru hoteluri în Oradea. Este un moment foarte bun pentru a atrage cât mai mulți turiști și, bineînțeles, cât mai mulți investitori în orașul nostru”, a mai spus Florin Birta.
Noua conexiune cu Dortmund oferă o legătură directă cu una dintre zonele în care trăiește o comunitate numeroasă de români. Ruta spre Roma extinde opțiunile de călătorie pentru locuitorii din vestul țării, atât pentru vacanțe, cât și pentru deplasări în interes de serviciu sau pentru vizitarea familiei.
Biletele pentru cele două destinații sunt disponibile pe site-ul companiei aeriene Wizz Air.
În afară de noile rute spre Dortmund și Roma, Wizz Air operează de pe Aeroportul Oradea și zboruri directe către Milano. Toate cele trei destinații sunt disponibile de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică.
Crina Dobocan


