Prima ediție a „EcoSalvatorii” ajunge în Bihor. Copiii învață, de mici, cum să aibă grijă de natură

Dată:

Proiectul educațional „EcoSalvatorii” ajunge pentru prima dată în județul Bihor și se adresează copiilor cu vârste între 4 și 10 ani. Tema din acest an este „EcoNomisirea”, adică folosirea responsabilă a resurselor.

Programul este organizat de Asociația „Acces la Viitor” și are loc în același timp în cinci județe din Transilvania: Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare și Maramureș.

Inițiatorii spun că natura transmite zilnic semnale că are nevoie de ajutor. Prin acest proiect, cei mici sunt învățați să facă lucruri simple care pot avea efecte reale asupra mediului. Copiii descoperă, pas cu pas, cum pot contribui la protejarea naturii și cum pot deveni, încă de la vârste fragede, exemple pentru cei din jur.

În cadrul activităților, participanții află cât de important este să economisească resurse precum apa, energia sau alimentele și să evite risipa. De la gesturi simple, cum ar fi închiderea robinetului în timpul spălatului pe dinți, până la reducerea risipei de mâncare, fiecare acțiune contează. Alături de părinți și de coordonatorii proiectului, copiii sunt încurajați să devină mai responsabili față de mediul înconjurător.

Anca Dinu, lider EcoColectare, a subliniat importanța acestor gesturi mici și rolul educației prin exemplu. Ea a arătat că cei mici pot învăța să producă schimbări reale chiar de la 4 ani și a apreciat implicarea părinților și a cadrelor didactice în formarea unor obiceiuri corecte legate de protecția mediului. Totodată, a menționat că participă pentru al doilea an la acest proiect.

În ediția din 2026, în județul Bihor sunt implicați 105 copii și cadre didactice din 8 școli și grădinițe. Aceștia lucrează împreună cu o echipă formată din 10 lideri locali, persoane cunoscute și apreciate în comunitate.

Tema ediției, „EcoNomisirea”, este pusă în practică prin mai multe activități. Copiii vor realiza un jurnal în care notează acțiunile lor legate de economisire, vor avea cinci provocări săptămânale și vor ține evidența faptelor bune pentru mediu. În program sunt incluse și concursuri cu premii, inclusiv vouchere în valoare de 100 de lei, dar și activități recreative, cum este dansul EcoSalvatorilor.

Participanții fac parte și dintr-un grup online dedicat proiectului, unde copiii și coordonatorii din toate cele cinci județe schimbă idei și exemple de bune practici.

Proiectul se va încheia în perioada 2–9 iunie, când în fiecare reședință de județ va avea loc Marșul „EcoPălăriilor”. Evenimentul este un simbol al grijii pentru natură și al educației pentru un stil de viață responsabil. Copiii vor realiza pălării din materiale reciclate și vor transmite mesaje despre protejarea mediului, îmbinând joaca cu învățarea.

Un rol important în proiect îl au cei 10 lideri „EcoSalvatori”, care îi ghidează pe copii prin propriul exemplu. Fiecare dintre ei reprezintă un domeniu legat de protecția mediului și arată că acțiunile mici pot avea efecte importante.

În județul Bihor, liderii din acest an sunt:
Mirela Retegan, jurnalist și fondator Gașca Zurli – EcoRespect
Dorin Farcaș, fondator Asociația Miez de Natură – EcoTransport
Cosmina Stoia, artizan contemporan și fondator FairyLand – EcoReutilizare
Anca Dinu, jurnalistă și fondatoarea Agenției Add PR – EcoColectare
Elena Birtoc, Co-Founder & CEO, Carel Woodworks – EcoResurse
Coste Ionuț, Director Comercial Silvania Bio – EcoLocal
Anamaria Chiorean, fondatoarea ThoSay – EcoNomisire
Emese Elek, biolog – EcoReciclare
Adrian Simon, președintele Fundației Pro Civitate Salacea – EcoLogizare
Riana Matioc, Asociația Acces la Viitor – EcoPlantare

Acești lideri sunt activ implicați: interacționează cu echipele, participă la activități și le explică copiilor importanța domeniilor pe care le reprezintă. Prin exemple concrete, îi ajută pe cei mici să înțeleagă cum pot contribui zi de zi la protejarea mediului.

Proiectul EcoSalvatorii a fost lansat în 2021 de Asociația Acces la Viitor și s-a extins rapid. În 2025 a ajuns din Satu Mare și în județele Sălaj și Cluj, iar în 2026 include și Bihor și Maramureș. Scopul este clar: cât mai mulți copii să învețe să aibă grijă de natură.

În județul Bihor, proiectul este realizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular