Skip to main content

Pompierii bihoreni, în alertă. Patru incendii în interval de circa patru ore, în Bihor

 |  Teodora Mihai  | 

Duminică de foc pentru pompierii militari bihoreni. Ei au acționat pentru stingerea a patru incendii izbucnite în localitățile Marghita, Valea lui Mihai și Vadu Crișului.

Primul incendiu a fost raportat duminică, în jurul orei 13.05. Echipajele de pompieri din cadrul Stației Valea lui Mihai au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o construcție auxiliară din cadrul unei gospodării situate pe strada Revoluției din localitate.

Incendiul, a cărui cauză probabilă a constituit-o căldura solară radiată de un geam depozitat pe o canapea (efect de lupă), a fost stins operativ de forțele de intervenție (în mai puțin de 10 minute), pagubele fiind limitate la o canapea și circa 10 metri pătrați din acoperișul construcției. 

În aceeași zi, în jurul orei 17.00, pompierii militari din cadrul Stației Aleșd au intervenit în localitatea Vadu Crișului, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism aflat în mers, pe DJ 108 I, reușind să reducă semnificativ pagubele.

,,Evenimentul, generat, cel mai probabil, de un filtru de particule necurățat, s-a soldat cu arderea anvelopei dreapta față, a unor materiale plastice din compartimentul motor și a instalației electrice”, spune Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana. 

La o firmă

Un alt incendiu a avut loc  duminică după amiază la o firmă de pe strada Cloșca din Marghita.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unor siguranțe fuzibile defecte, echipajele reușind să limiteze pagubele la tabloul electric și să împiedice propagarea flăcărilor. Duminică, pompierii din Marghita au stins si un incendiu de vegetație uscată produs pe strada Tudor Vladimirescu, înainte de a produce pagube semnificative.

Teodora Mihai
Foto: ISU Crișana