Până la 100.000 de euro pentru cultivatorii de flori și plante medicinale. AFIR a deschis o nouă linie de finanțare

Dată:

Fermierii din Bihor care cultivă flori, plante medicinale sau plante aromatice pot obține finanțări nerambursabile de până la 100.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul Solicitantului și documentele necesare pentru intervenția DR-18 „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice”, program inclus în perioada de finanțare 2023-2027.

Noua măsură se adresează fermierilor organizați în forme juridice, cooperativelor agricole, societăților cooperative, grupurilor de producători și organizațiilor de producători recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin această finanțare pot fi susținute investiții din toate etapele activității, de la cultivarea florilor și a plantelor medicinale sau aromatice în câmp, sere ori solarii, până la depozitare, procesare și vânzarea directă către consumatori.

Sprijin de până la 85% din valoarea proiectului

Valoarea maximă care poate fi obținută pentru un proiect este de 100.000 de euro. Procentul finanțării diferă în funcție de dimensiunea exploatației agricole.

Fermierii care dețin exploatații cu o dimensiune economică între 2.000 și 11.999 euro SO pot primi până la 85% din valoarea cheltuielilor eligibile. În cazul fermelor cu o dimensiune economică de minimum 12.000 euro SO, sprijinul nerambursabil poate ajunge la 65% din costurile eligibile.

Cheltuieli acoperite prin program

Fondurile pot fi folosite pentru dezvoltarea întregului lanț de producție din floricultură și din sectorul plantelor medicinale și aromatice.

Sunt eligibile proiectele pentru înființarea, extinderea sau modernizarea fermelor care cultivă flori, plante ornamentale, plante medicinale și plante aromatice, atât în câmp, cât și în sere sau solarii.

De asemenea, fermierii pot cumpăra tractoare, utilaje agricole, remorci și echipamente specializate, inclusiv prin leasing. Programul acoperă și achiziția dotărilor necesare pentru întreținerea și recoltarea culturilor.

Finanțarea poate fi folosită și pentru investiții care completează activitatea fermei, cum sunt amenajarea unor spații de procesare, construirea sau extinderea depozitelor, deschiderea unui magazin la poarta fermei ori cumpărarea unor rulote alimentare pentru comercializarea produselor proprii.

În lista cheltuielilor eligibile intră și sistemele de irigații, echipamentele pentru alimentarea și stocarea apei, precum și alte soluții care ajută la folosirea eficientă a resurselor de apă.

Programul nu acoperă doar investițiile în construcții și echipamente. Beneficiarii pot include în proiect și achiziția de software, tehnologii și licențe, implementarea sistemelor de management al calității și siguranței alimentare, dar și activități de marketing pentru promovarea produselor.

Sunt eligibile și cheltuielile pentru proiectare, studii de fezabilitate, consultanță, obținerea avizelor și autorizațiilor, precum și TVA-ul, în cazul solicitanților care nu sunt plătitori de TVA.

Cine poate solicita finanțarea

Pot depune proiecte fermierii constituiți în forme juridice, cu excepția persoanelor fizice, cooperativele agricole, societățile cooperative care reprezintă interesele membrilor, precum și grupurile și organizațiile de producători recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin această intervențieragi producători din Bihor, vă încurajez să profitați de prima sesiune de finanțare dedicată exclusiv investițiilor în floricultură, plante aromatice și plante medicinale și să aveți încredere că acest sprijin poate transforma o idee într-o afacere competitivă și durabilă. România importă astăzi o mare parte din florile și plantele din acest sector, iar prin această intervenție avem șansa să producem mai mult acasă, să dezvoltăm ferme moderne și să valorificăm potențialul agricol al județului nostru. Echipa OJFIR Bihor vă stă la dispoziție cu informații și sprijin, iar eu vă îndemn să pregătiți proiecte și să valorificați această oportunitate de finanțare nerambursabilă”, a declarat Cristian Buzlea, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor.

Ghidul Solicitantului și întreaga documentație pentru intervenția DR-18 pot fi consultate pe site-ul AFIR, la adresa www.afir.info, dar și la următoarele linkuri: https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-dr-18/ sau la https://www.afir.ro/instrumente/instrumente-de-lucru/tipizate-si-formulare-ps-2027/

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular