Oșorheiul, capitala atelajelor. Campion mondial, cai spectaculoși și concurenți din trei țări, la cea mai mare competiție din România

Dată:

Concursul Internațional de Atelaje de la Oșorhei a început joi, 21 mai, iar Pășunea Berkes a devenit din nou punctul principal de atracție pentru iubitorii de cai și sporturi ecvestre. Timp de patru zile, până pe 24 mai, zeci de concurenți și sute de spectatori sunt așteptați la una dintre cele mai importante competiții de profil din România.

Participanții vor intra în concurs la probele de dresaj, maraton și obstacole, iar publicul va avea ocazia să vadă la lucru cai de mare valoare, atelaje spectaculoase și unii dintre cei mai apreciați driveri din lume.

Competiția a ajuns la cea de-a cincea ediție și este considerată cea mai importantă întrecere de atelaje organizată în România.

Anul acesta s-au înscris 43 de atelaje din România, Ungaria și Serbia. Evenimentul reprezintă și o etapă importantă înaintea Campionatului European programat în luna august.

Primarul comunei Oșorhei, Ioan Gligor, unul dintre organizatorii competiției, a explicat că întrecerea are și rol de calificare pentru marile competiții internaționale.

Concursul constă în calificări pentru campionatul european din vară, pentru juniori și ponei. Tineri până la 25 de ani și ponei și sunt concurenți din altă parte care vin pentru calificări pentru campionatul mondial care va avea loc anul viitor”, a declarat Ioan Gligor.

Competiția este organizată sub egida Federației Ecvestre Internaționale și aduce la Oșorhei sportivi importanți din lumea atelajelor. La ediția din acest an participă și campionul mondial de anul trecut, din Olanda. De asemenea, sunt prezenți campionii naționali ai României, campionul Serbiei și cinci concurenți din lotul de juniori al României.

Dintre cei cinci sportivi români din lotul de juniori, trei sunt legitimați la Clubul Sportiv Oșorhei, iar alți doi sunt din Bihor și reprezintă Clubul Tulipan.

În prima zi a competiției a avut loc controlul medical al cailor, iar toți au trecut testele veterinare. De asemenea, joi, de la ora 14:30, s-a desfășurat ședința tehnică.

Programul competiției continuă astfel:

  • Vineri, 22 mai, de la ora 10:00 – proba de dresaj
  • Sâmbătă, 23 mai, de la ora 11:00 – proba de maraton
  • Duminică, 24 mai, de la ora 10:00 – proba de obstacole

Evenimentul este organizat de Primăria Oșorhei, Agenția Națională pentru Sport, Federația Ecvestră Română și Clubul Sportiv Oșorhei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea și Visit Oradea.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular