Primăria Oradea a marcat, sâmbătă seara, 107 ani de la instalarea administrației românești în oraș printr-un spectacol în aer liber, organizat în Piața Unirii. Evenimentul, numit „Oradea ne unește”, a adus pe scenă muzică folk, dar și cântece și dansuri populare, majoritatea artiștilor fiind din Maramureș. Gazda serii a fost beiușanca Loredana Corchiș, realizator de emisiuni la TVR Cluj.

În prima parte a serii, pe scenă au urcat mai mulți artiști de muzică populară, acompaniați de Orchestra Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare, condusă de dirijorul Eduard Albina.
Concertul a debutat cu aansatorii Ansamblului „Transilvania” din Maramureș. Ei au fost răsplătiți cu aplauze puternice, după ce au prezentat jocuri pline de energie.

Invitații speciali ai acestei părți au fost Ionuț Bledea, Dumitru Dobrican și Florica Zaha, una dintre cele mai cunoscute voci ale Bihorului. Deși îi despart mulți ani, publicul i-a primit la fel de bine pe amândoi.

Ionuț Bledea a interpretat, printre altele, piesa „Vezi, Florică, vreme trece”, spunând că atunci când o cântă se gândește la Florile Bihorului și la cele din public. Pe scenă a urcat și Anastasia Irimie, o tânără speranță a folclorului bihorean, elevă a profesoarei Aurica Bonțu de la Liceul de Arte. Ea a interpretat două cântece: „Horire-aș, horile-mi vin”, din repertoriul Floricăi Ungur, și „Ardealule, pământ sfințit”, din repertoriul Inei Todoran.

Din program au mai făcut parte Ioana Pricop, Gabriela Ardusătan, solist vocal al Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare (o reprezentantă valoroasă a tinerei generații de interpreți de muzică populară, remarcată prin autenticitate, rigoare și respect față de tradiție) și Grupul Vocal „Codrenii”. Prima parte a spectacolului s-a încheiat cu dansuri populare.

Publicul a văzut-o și pe Ioana Maria Dragoș, directoarea Ansamblului Național Transilvania. Ea a spus că artiștii au venit din Maramureș cu drag și că există o legătură veche între Maramureș și Oradea, amintind de Florica Zaha și de Frații Petreuș.

Momentul cel mai așteptat a fost recitalul lui Ștefan Hrușcă. Artistul, stabilit în Canada, a arătat că este în continuare foarte iubit. A început cu „Un copac cu flori”, piesă care a dat și numele recitalului, apoi a continuat cu „Păpădia”. Într-o pauză, când a băut apă, a glumit spunând că nu este horincă.

Pe parcursul concertului, Hrușcă a interpretat mai multe piese cunoscute: „Amintire de iubire”, pe versurile lui George Țărnea, „Nunta de flori”, „Săracă inima me’”, „Io-s puiuț de moroșan”, „Fostele iubiri”, tot pe versurile lui George Țărnea, și „Nu mă-ntreba”, pe versurile lui Radu Stanca. Publicul a cântat alături de el, iar unele cupluri au dansat, mai ales pe „Nunta de flori”.

Artistul a spus că se bucură că aceste cântece nu au fost uitate. A vorbit și despre o piesă compusă împreună cu Adrian Păunescu, „Bieți lampagii”, despre rolul artistului de a aduce lumină în viața oamenilor.
Pe scenă, Hrușcă a fost acompaniat de Radu Rotaru la pian și de Mario Florescu la percuție. Într-un moment adresat publicului, artistul a spus că va reveni ori de câte ori oamenii vor dori să îi asculte muzica, chiar și „în gând”.

A urmat piesa „Fuga din rai”, iar spre final artistul a spus că a fost „o seară de neuitat la Oradea în primăvara lui 2026”. Înainte de încheiere, a cântat din nou „Un copac cu flori”.

Spectacolul s-a terminat cu „Urare pentru îndrăgostiți”, melodie lansată în 1987. În acel moment, mulți dintre cei prezenți au aprins lanternele telefoanelor. Unii s-au îmbrățișat, alții au dansat și au cântat versurile despre viață și iubire.
Cu puțin înainte de ora 22, pe fundalul unor artificii care se auzeau din Centrul Civic, recitalul s-a încheiat într-o atmosferă caldă.
Crina Dobocan



















