Oradea vrea 2-0 în finala cu U-BT Cluj. Meci decisiv pentru controlul luptei la titlu

Dată:

CSM CSU Raiffeisen Oradea joacă joi seară, de la ora 19:00, al doilea meci al finalei Ligii Naționale de baschet masculin, sezonul 2025/2026. Partida cu U-BT Cluj-Napoca se dispută la Oradea Arena, după ce bihorenii au început seria cu o victorie dramatică.

Echipa lui Cristian Achim conduce cu 1-0 la general, după succesul cu 87-84 obținut în primul duel al finalei. Seria pentru titlu se joacă după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”.

Primul joc a arătat cât de echilibrată este confruntarea dintre cele două formații. Oradea a câștigat, dar a avut și multe probleme. Roș-albaștrii au ratat nu mai puțin de 15 aruncări libere și au pierdut de două ori mai multe mingi decât adversarii, 15 față de 7. Din cauza acestor erori, clujenii au avut cu 11 aruncări din acțiune mai mult.

Acest lucru a însemnat un consum uriaș de energie pentru formația orădeană, care a fost obligată să muncească foarte mult în apărare împotriva unei echipe puternice și masive din punct de vedere fizic.

Înaintea Meciului 2, refacerea fizică și starea mentală pot avea un rol important. Pentru Oradea, un început bun de partidă, atât în atac, cât și în apărare, poate conta enorm pentru a păstra avantajul din serie. În același timp, echipa are și aspecte pe care le poate corecta după primul meci.

Nici U-BT Cluj-Napoca nu vine fără probleme după partida inaugurală. Echipa pregătită de Mihai Silvășan a cedat multe mingi sub propriul panou, a avut procentaje slabe la aruncările din acțiune, sub 50%, și la cele de la distanță, sub 30%. Sunt cifre neobișnuite pentru clujeni, însă jocul defensiv foarte agresiv al Oradei a avut un rol important în aceste statistici.

Bihorenii trebuie însă să fie atenți la numeroasele variante ofensive ale adversarilor. Fatts Russell a demonstrat deja în primul meci cât poate fi de periculos, dar lista jucătorilor decisivi de la Cluj este mult mai lungă. Iverson Molinar, Mitch Creek, Nigel Ceaser și Dusan Miletic pot face diferența în orice moment. În plus, experiența duelurilor directe arată că Patrick Richard este unul dintre cei mai periculoși oameni ai clujenilor în momentele importante.

Seria dintre cele două rivale continuă astfel o tradiție extrem de tensionată din ultimii ani. În 2021 și 2024, primul meci al finalei s-a disputat la Cluj și a fost câștigat de U-BT. În 2023 și 2025, seria a început la Oradea Arena. Atunci, în 2023, a câștigat CSM CSU Oradea, iar în 2025 s-au impus clujenii.

Și în Meciul 2 s-a păstrat același echilibru în ultimele finale. În 2021 și 2024 a învins U-BT Cluj-Napoca, iar în 2023 și 2025 victoria a mers la Oradea.

Partida de joi va fi transmisă în direct la DigiSport și PrimaSport, dar și online, pe FRB TV, pe YouTube.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular