Oradea pregătește investiții majore. Două noi parcuri pentru afaceri, cercetare și locuri de muncă

Dată:

Municipiul Oradea a găzduit miercuri, 28 aprilie 2026, la sediul Primăriei Oradea, în Sala Traian Moșoiu, un eveniment dedicat dezvoltării cercetării și inovării în Regiunea Nord-Vest. Organizarea la nivel local a fost asigurată de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO). La întâlnire au participat reprezentanți ai administrației publice, ai instituțiilor naționale de cercetare și ai mediului de afaceri.

Evenimentul a început cu o sesiune plenară în care au fost prezentate principalele direcții de dezvoltare regională în domeniul cercetării și inovării. La deschidere au vorbit viceprimarul Municipiului Oradea, Teofil Filimon, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, și directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel Boloș.

În cadrul primului panel s-a discutat despre nevoia unei colaborări mai strânse între administrația publică, zona de cercetare și companiile private. De asemenea, participanții au arătat că este nevoie de soluții eficiente pentru transfer tehnologic și inovare. Totodată, a fost evidențiată importanța investițiilor în infrastructura destinată inovării, considerată un factor esențial pentru dezvoltarea economică a regiunii.

Programul a continuat cu sesiuni tehnice dedicate creșterii capacității de cercetare la nivel regional, instrumentelor pentru inovare și transfer tehnologic, precum și prezentării institutelor naționale de cercetare-dezvoltare. Tot în cadrul evenimentului au avut loc discuții directe între reprezentanții companiilor și administratorii parcurilor de specializare inteligentă, pentru identificarea unor colaborări concrete.

În a doua zi a evenimentului, participanții vor merge într-o vizită de lucru la Parcul de Specializare Inteligentă Aleșd. Acolo vor fi prezentate infrastructura existentă și oportunitățile de dezvoltare oferite de astfel de investiții, considerate importante pentru întărirea ecosistemului regional de inovare.

La nivel local, Municipiul Oradea își continuă strategia de dezvoltare economică prin investiții în infrastructuri dedicate inovării. În acest sens, urmează să fie realizate două parcuri de specializare inteligentă, finanțate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

Primul parc va fi construit în apropierea viitorului drum expres Oradea–Arad, cu acces din DJ 797, iar al doilea va fi amenajat pe strada Corneliu Baba. Fiecare dintre cele două locații va avea câte 16 parcele care vor fi concesionate.

Noile parcuri vor funcționa ca centre pentru activități de cercetare, inovare și transfer tehnologic. Acestea vor sprijini companiile cu valoare adăugată ridicată și vor contribui la dezvoltarea economiei locale.

Investițiile completează proiectele deja realizate cu fonduri europene în Oradea, printre care incubatorul de afaceri de pe strada Louis Pasteur, centrul intermodal din Calea Borșului și Parcul Industrial Eurobusiness nr. 1.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular