Oradea a pus în valoare patrimoniul Art Nouveau prin spectacole, tururi ghidate, ateliere și proiecții

Dată:

Oradea a marcat pe 13 iunie Ziua Mondială Art Nouveau, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate patrimoniului arhitectural al orașului. Ediția din acest an, organizată de Oradea Heritage sub tema internațională „Women of Art Nouveau” (Femeile în Art Nouveau), a adus în prim-plan rolul femeii în universul artistic al perioadei Art Nouveau, ca sursă de inspirație, creatoare, simbol, figură seducătoare sau mamă.

Evenimentul a cuprins activități desfășurate în mai multe puncte din centrul orașului și a reunit localnici și turiști de toate vârstele. Tema ediției din 2026 a fost anunțată încă dinaintea manifestărilor și a stat la baza întregului program pregătit pentru această zi.

Foto: Mădălina Sturz
Foto: Mădălina Sturz

Încă din prima parte a zilei, numeroși participanți au ales să ia parte la tururile ghidate gratuite dedicate clădirilor Art Nouveau. Mulți dintre cei înscriși au fost orădeni care au vrut să afle detalii mai puțin cunoscute despre palatele emblematice ale orașului. Ghidajele le-au oferit ocazia să descopere povești, simboluri și elemente arhitecturale pe care poate nu le observaseră până acum, privind astfel orașul dintr-o perspectivă diferită.

Atelierele organizate pe parcursul zilei au atras în special copii, însă în scurt timp li s-au alăturat și părinții. Participanții au realizat picturi inspirate din motive florale și animale specifice stilului Art Nouveau, au creat personaje feminine imaginare folosind tehnica colajului și au modelat diverse accesorii decorative.

Unul dintre cele mai apreciate momente ale după-amiezii a fost concertul „Days of Beauty”, susținut de Corala „Art Nouveau” a Filarmonicii Oradea în apropierea Teatrului de Stat. Sub conducerea dirijoarei Olga Bejan, artiștii au interpretat lucrări cunoscute din opere precum „Traviata” de Verdi și „Carmen” de Bizet, dar și compoziții contemporane, între care „My Very Own”, semnată de Susan LaBarr. Muzica a atras atenția trecătorilor, care s-au oprit să asculte și au răsplătit prestația cu aplauze. Atmosfera a fost atât de specială încât inclusiv o ambulanță aflată în trecere și-a făcut simțită prezența prin sirenă în timpul momentului artistic.

Foto: Mădălina Sturz
Foto: Mădălina Sturz

La Casa Darvas – La Roche, deschisă gratuit publicului pe durata întregii zile, a fost prezentat și jocul de societate „Casa cu nasturi”. Proiectul, realizat de Oradea Heritage în cadrul rețelei RANN, urmărește să apropie publicul de patrimoniul Art Nouveau printr-o experiență interactivă. Povestea îi transportă pe jucători în Oradea anului 1910, unde aceștia explorează orașul, descoperă clădiri și personaje și iau decizii care influențează desfășurarea aventurii. Practic, orașul devine tabla de joc, iar patrimoniul local face parte din poveste.

Spre seară, înaintea concertului susținut de Sorvina, vremea a dat emoții organizatorilor și spectatorilor. O ploaie apărută chiar înainte de începerea spectacolului a întrerupt pentru scurt timp programul. Cu toate acestea, cei prezenți în piațeta din spatele Teatrului de Stat au rămas pe loc și au așteptat ca norii să se risipească. La un moment dat și-a făcut apariția și un curcubeu, spre bucuria publicului și a artistei.

După aproximativ 30 de minute de așteptare, concertul a început într-o atmosferă plină de entuziasm. Sorvina, artistă născută la New York și stabilită la Berlin, a urcat pe scenă alături de colegii săi și a oferit un spectacol energic. Publicul a ascultat piese influențate de rap, hip-hop, jazz rap și gospel. Pe lângă vocea principală, aplauze consistente au primit și Charlotte Colace, care a asigurat partea de backing vocals, precum și instrumentiștii Jakob Hegner la tobe, Karl Kindermann la bass și Elias Olivera Graversen la clape.

Foto: Mădălina Sturz
Foto: Mădălina Sturz

Concertul s-a încheiat înainte de ora 21:30, chiar dacă începuse cu întârziere din cauza ploii. Programul nu a putut fi prelungit deoarece urma următorul moment artistic programat pe malul Crișului Repede, în apropierea galeriei Noca.

Acolo a urcat pe scenă Mischa Blanos, pianist, compozitor și producător apreciat pentru proiectele sale care îmbină muzica electronică și cea clasică. Artistul a revenit la Oradea cu un concert construit în jurul unor sonorități cinematice și atmosferice, care s-au potrivit perfect cu proiecțiile realizate pe apă și pe Podul Sfântul Ladislau.

Foto: Mădălina Sturz
Foto: Mădălina Sturz

După încheierea concertelor, centrul orașului s-a transformat într-un traseu al instalațiilor vizuale și al proiecțiilor multimedia. În Pasajul Vulturul Negru, o combinație de efecte laser și imagini proiectate a pus în evidență detaliile arhitecturale ale spațiului. La Magazinul de sticlărie Deutsch K.I., jocurile de lumină și imaginile proiectate pe ferestre au recreat atmosfera elegantă a balurilor de altădată prin siluete și umbre.

Fațada Casei Poynar a devenit suport pentru un spectacol de video mapping, iar statuia Reginei Maria a fost integrată într-o proiecție care a evidențiat eleganța și prestanța simbolului regal. La Teatrul Regina Maria, instalația „Chemarea Muzelor” a adus în fața publicului personaje feminine inspirate de tema ediției, în timp ce la Palatul Moskovits vizitatorii au fost invitați să privească detaliile clădirii printr-o ramă decorativă inspirată de stilul Art Nouveau.

Pe promenada de pe malul Crișului Repede, instalația luminoasă permanentă „Cu inima aici” a completat atmosfera unei seri dedicate patrimoniului și identității orașului. Pentru cei care au participat la evenimente, Ziua Mondială Art Nouveau a fost mai mult decât o serie de spectacole și activități culturale. A fost o ocazie de a redescoperi clădirile care au făcut cunoscută Oradea în întreaga Europă și de a înțelege mai bine de ce orașul este considerat unul dintre cele mai importante centre Art Nouveau din România.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular