Joi seara, la Filarmonica de Stat Oradea, harpa nu a fost numai un instrument. A fost personaj principal. A fost poveste. A fost emoție pură.
Concertul simfonic din cadrul stagiunii 2025–2026, intitulat „Baletul Harpei”, a adus în Sala Enescu–Bartók o atmosferă rară, din aceea care nu se explică ușor, dar se simte din prima clipă. Dirijorul Jankó Zsolt și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea au creat cadrul, iar solistul serii, harpistul Alexander Boldachev, a umplut spațiul cu ceva ce seamănă mai degrabă a liniște frumoasă decât a sunet. Divin, au spus unii. Și nu pare deloc exagerat.
Harpa, instrument delicat și adesea discret, a ieșit joi seara în față cu o forță surprinzătoare. Boldachev a cântat cu naturalețea cuiva care nu vrea să impresioneze, dar reușește tocmai de aceea.
De la primele acorduri, mâinile lui au devenit centrul atenției. Degetele au atins corzile cu precizie și firesc, când abia șoptit, când hotărât, iar publicul le-a urmărit mișcarea aproape fără să clipească. A fost genul de moment în care nu mai asculți doar sunetul, ci privești cum se naște.
Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, sub bagheta dirijorului Jankó Zsolt, nu a concurat cu solistul, ci l-a însoțit atentă, ca într-un dialog calm. Harpa nu s-a pierdut în orchestră, ci a plutit deasupra ei, iar orchestra a știut când să o susțină și când să se retragă, lăsând spațiu pentru fragilitate. A fost o colaborare echilibrată, în care nimeni nu a forțat nimic.
În Concertul pentru harpă de Nicholas Charles Bochsa, prezentat la Oradea în premieră continentală, relația dintre solist și orchestră a fost una de finețe. Harpa a condus povestea, iar orchestra i-a dat culoare, ritm și respirație. Nimic zgomotos, dar totul intens.
În lucrările lui Ceaikovski, harpa a căpătat un aer aproape narativ. A fost când grațioasă, când melancolică, când jucăușă, iar orchestra a completat aceste stări cu o sonoritate caldă, rotundă. Muzica a curs fără rupturi, fără grabă, ca o mișcare continuă.
La final, reacția publicului a fost pe măsura serii. Aplauze îndelungi, strigăte repetate de „bravo” și un solist rechemat pe scenă de trei ori. Cele trei bis-uri au venit firesc, ca o prelungire a concertului, ca o pasiune dovedită, nu ca o obligație.
Primul a fost Dmitri Șostakovici, într-o interpretare intensă și concentrată. Al doilea bis a surprins sala: „Bohemian Rhapsody”, de Freddie Mercury, o baladă rock transpusă cu finețe pe harpă și primită cu emoție și uimire. Ultimul bis a venit cu o energie complet diferită – „Smells Like Teen Spirit” de Nirvana, cântată într-o variantă care a stârnit emoții în sală.
„Este o piesă ce îmi aduce aminte de multe momente frumoase din copilărie”, a spus el.
Pentru unii spectatori, surpriza a fost alta: un bărbat cântând la harpă. Un detaliu care, poate, spune mai multe despre prejudecăți decât despre muzică. Cert este că, după concert, acest lucru nu a mai contat. Ce a rămas a fost încântarea. Și sentimentul că au asistat la ceva deosebit.
Alexander Boldachev a spus că aceasta a fost prima sa vizită în Oradea, la invitația Filarmonicii de Stat. S-a arătat impresionat atât de public, cât și de frumusețea orașului de pe Crișul Repede. O declarație simplă, dar care a sunat sincer. Iar sinceritatea, se știe, se simte.
Ziua lui a început devreme: de la ora 8 a fost la Filarmonică pentru pregătire, iar de la 11:30 a participat la repetițiile cu orchestra, detalii nevăzute, dar esențiale pentru coerența serii.
După concert, solistul a rămas alături de spectatori, a făcut fotografii și a oferit autografe.
Programul serii a cuprins lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski și Nicholas Charles Bochsa, cu un punct special: Concertul pentru harpă nr. 3 de Bochsa, prezentat în premieră europeană. Detaliu important pentru cunoscători, dar și o mândrie discretă pentru Oradea.
Joi seara, la Filarmonica de Stat Oradea a fost despre acel moment rar în care muzica te face să uiți de tine. Iar când asta se întâmplă, știi că ai fost martor la un concert reușit.
Filarmonica de Stat Oradea a oferit publicului o seară memorabilă. Una din acelea care nu se termină odată cu ultimul acord, ci te mai urmărește puțin, pe drumul spre casă.
Crina Dobocan
Foto: Crina Dobocan
