Un nou eveniment de excepție va fi organizat de Varadinum Foto Club Oradea.
Expoziția „Imn la înălțime 2” va fi vernisată joi, 3 octombrie 2024, la ora 17:30, la Varadinum Indoor Gallery din cadrul Filarmonicii de Stat Oradea.
Evenimentul va îmbina arta vizuală cu muzica clasică și va aduce în prim-plan fotografii semnate de celebrul pianist orădean Thurzó Zoltán, singurul artist din România care deține nu mai puțin de trei Guinness World Records.
Renumit atât pe plan național, cât și internațional pentru performanțele sale extraordinare, Thurzó Zoltán își va prezenta lucrările pe care le-a realizat în drumul spre obținerea celui de-al treilea record mondial. O călătorie marcată de pasiune, muncă asiduă și o dedicare nemărginită față de muzică.
De-a lungul vremii, Thurzó Zoltán a cucerit publicul din întreaga lume prin interpretările sale.
Publicul prezent la Filarmonica de Stat Oradea va avea ocazia de a vedea fragmente din parcursul său spre acest record. În plus, orădenii vor putea intra în contact direct cu un artist excepțional, să-i adreseze întrebări și să-i exploreze universul creativ.
Intrarea este liberă, iar organizatorii invită publicul să participe în număr cât mai mare la această expoziție dedicată artei și excelenței.
Crina Dobocan
Foto: Thurzó Zoltán