Momente de groază în Oradea. O femeie a căzut de la etajul unui bloc și a suferit răni grave

Dată:

O femeie a fost grav rănită după ce a căzut de la etajul unui bloc din Oradea și a ajuns peste un autoturism parcat în apropierea imobilului. Incidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, 29 iulie, la un bloc de pe Aleea Salca.

Mai multe echipaje de intervenție au ajuns de urgență la fața locului, alături de polițiști. Femeia se afla în viață și era conștientă în momentul în care a fost preluată de medici, însă starea sa este gravă.

Pacienta a fost transportată la Spitalul Județean din Oradea, unde medicii au reușit să o stabilizeze. În urma investigațiilor, s-a constatat că femeia a suferit mai multe fracturi și leziuni severe.

A ajuns la noi cu multiple fracturi și leziuni severe dar din punctul de vedere al prognosticului de viață nu pun probleme de stabilitate. Din punctul de vedere al prognosticului de recuperare, sunt mai multe invalidități posibile. A fost internată stabilizată la Spitalul Județean. S-a încercat transferul la Timișoara fiind vorba de un politraumatism cu complicații dar nu s-a reușit și a rămas internată aici urmând să primească îngrijiri de pe cele două secții care sunt răspunzătoare de patologia ei”, a declarat dr. Natalia Hrihorișan, medic în cadrul UPU-SMURD.

Din cauza complexității traumatismelor suferite, medicii au încercat să o transfere la Timișoara. Transferul nu a putut fi realizat, astfel că femeia a rămas internată la Spitalul Județean din Oradea. Ea va continua să primească tratament și îngrijiri medicale din partea celor două secții responsabile de patologia sa.

Deși viața pacientei nu este în pericol în acest moment, potrivit medicilor, recuperarea ridică mari semne de întrebare, existând posibilitatea apariției unor invalidități permanente.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular