Liberalii din Oradea au decis: Teofil Filimon va fi singurul viceprimar până la finalul anului
În urma unei ședințe a Biroului Politic Municipal al PNL Oradea, desfășurată miercuri seară, s-a hotărât ca Teofil Filimon să fie singurul viceprimar al municipiului Oradea pentru moment, cel puțin până după alegerile parlamentare. Decizia vine în contextul în care liberalii din Oradea doresc să păstreze deschis cel de-al doilea post de viceprimar pentru potențiale negocieri politice care ar putea avea loc după scrutinul din decembrie.
În ședința de miercuri, toți cei aproximativ 20 de membri ai BPM Oradea au votat în favoarea numirii lui Teofil Filimon, propunerea fiind susținută de primarul Florin Birta.
„Am propus Biroului Politic Municipal să nominalizăm un viceprimar în persoana domnului Teofil Filimon, iar această propunere a fost aprobată cu unanimitate de voturi„, a declarat Birta.
Filimon urmează să fie oficializat în funcție joi, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Oradea, programată pentru ora 14. Instalarea sa nu va întâmpina obstacole, având în vedere majoritatea simplă de care dispune PNL în consiliu, partidul deținând 17 din cele 27 de mandate.
Astfel, Filimon va putea prelua rapid atribuțiile de viceprimar alături de primarul Birta, cu care a colaborat și în mandatul anterior, când a ocupat temporar această funcție.
Negocierile rămân deschise
Primarul Birta a confirmat că, până la sfârșitul anului, instituția va funcționa cu un singur viceprimar.
„Urmează ca după alegerile din decembrie să vedem cum se va face desemnarea celui de-al doilea viceprimar”, a explicat Birta.
PNL Oradea își rezervă astfel flexibilitatea necesară pentru a putea negocia ulterior cu un alt partid, având în vedere că administrația locală are numeroase proiecte care necesită sprijin la nivel național. „Municipiul Oradea derulează o serie de proiecte care depind de parteneriatul dintre Primărie și Guvernul României. Înainte să facem o alegere, trebuie să vedem cum va arăta coaliția de guvernare”, a mai adăugat Birta.
În Consiliul Local, PNL are o majoritate confortabilă de 17 consilieri, urmat de UDMR cu 5 mandate, PSD cu 3 și AUR cu 2. Eventualele alianțe vor depinde de structura viitoarei guvernări, ceea ce ar putea influența și alocarea celui de-al doilea post de viceprimar.
Noi consilieri în funcție
În ședința de joi, alături de învestirea lui Filimon, vor depune jurământul și noii consilieri locali Andrei Crăciun, Nicolae Nica și Marius Zdrâncă. Aceștia îi înlocuiesc pe Florin Birta, ales primar, pe Arina Moș, care candidează la parlamentare, și pe Marcel Dragoș, care a ales să își continue mandatul de prefect de Bihor.
Crina Dobocan