Consiliul Județean Bihor a emis luni, 20 mai 2024, ordinul de începere a lucrărilor la parcurile de specializare inteligentă din Aleșd, Beiuș și Marghita. Constructorii care au câștigat licitațiile pot începe șantierul.
Lucrările presupun realizarea infrastructurii de suport, respectiv rețeaua de străzi interioare, alimentarea cu apă, gaze naturale, energie electrică și canalizarea menajeră. Totodată, vor fi amenajate căile de acces în parcuri și va fi asigurat iluminatul public.
Parcul din Aleșd are o suprafață de 8,7 ha, împărțită în 11 parcele. Cel din Beiuș se întinde pe un teren de 17,5 ha și are 16 parcele disponibile pentru firmele interesate. Parcul de Specializare Inteligentă Marghita are o suprafață de 11,5 ha și 9 loturi disponibile.
Valoarea contractului pentru proiectarea și execuția proiectului „Înființare parc de specializare inteligentă Aleșd” este de 13.609.082,34 lei, inclusiv TVA. Durata contractului este 8 luni (2 luni pentru proiectare și 6 luni pentru execuție).
Valoarea contractului pentru proiectarea și execuția proiectului „Înființare parc de specializare inteligentă Beiuș” este de 27.274.953,77 lei, inclusiv TVA. Durata contractului este 9 luni (3 luni pentru proiectare și 6 luni pentru execuție).
Lucrările la parcul din Marghita au o valoare de 25.886.184,11 lei, inclusiv TVA. Durata de realizare este de 10 luni, din care 4 luni pentru proiectare și obținerea avizelor necesare și 6 luni pentru lucrările propriu-zise.
După depunerea garanției de bună execuție de către asocierea de firme care a câștigat licitația, va fi emis ordinul de începere a lucrărilor și pentru parcul din Ștei.
„În paralel cu realizarea infrastructurii, de luna viitoare vom demara procedura de licitație pentru concesionarea parcelelor din parcurile industriale. Un mare avantaj pentru firmele care se vor localiza în acest parc îl reprezintă și posibilitatea de a beneficia de fonduri europene. Pentru acest parc firmele vor avea la dispoziție o sumă de peste 4,2 milioane euro pentru cofinanțarea investițiilor. Finanțarea lucrărilor se face din fonduri europene 40% și din bugetul Consiliului Județean Bihor 60%”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Pentru realizarea acestor investiții au fost încheiate parteneriate între Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile celor patru localități (Aleșd, Beiuș, Marghita, Ștei).
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 6,2 milioane de euro. Din această sumă, bugetul care poate fi accesat de firmele rezidente este de 4,2 milioane de euro, restul fondurilor sunt destinate lucrărilor derulate de Consiliul Județean Bihor.
Teodora Mihai