Parcul Muzeului Țării Crișurilor s-a umplut vineri seară de oameni veniți să râdă. Nu la întâmplare, ci pentru că pe scenă au urcat Horațiu Mălăele și fiul său, Bogdan. Tatăl a venit cu teatrul, poezia, ironia și experiența unei cariere care pare să nu se mai termine. Fiul a venit cu stand-up-ul, poveștile de viață și un umor mai tânăr, direct și fără prea multe menajamente.
A ieșit o seară în care râsul a stat lângă poezie, iar gluma a făcut loc, din când în când, unei idei serioase. Spectacolul din 21 august a fost organizat de Muzeul Țării Crișurilor în cadrul programului „Tipografia de idei | #hailamuzeu”, ediția a IV-a.
Horațiu Mălăele a intrat primul în scenă. Și, ca de obicei, nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a câștiga publicul.
S-a prezentat în stilul său. În acte, este „prestator de servicii culturale către populație”. În realitate, omul a venit să facă exact ceea ce știe cel mai bine – să transforme o sală, un parc sau un teatru într-un loc în care oamenii uită pentru câteva ore că au probleme.
A glumit inclusiv pe seama unei știri false despre propria moarte, apărută cu ceva timp în urmă în presă și pe rețelele sociale. Din povestea aceea s-a născut și poezia „Cândva”, inclusă în volumul „Poezii și vorbe-n vânt”.
Poezia vorbește despre un om care încă nu este pregătit să plece. Despre credință, tristețe, bucurie și recunoștință. Despre dorința simplă de a mai rămâne puțin aici.
Și exact când momentul devenise aproape solemn, sirenele unei ambulanțe și ale unei mașini de poliție au tăiat noaptea. Mălăele nu a ratat ocazia. A aruncat către public o întrebare despre cine ar putea fi pe drum: „Nicuşor sau Bolojan?”. Râsul a revenit imediat.
Apoi a venit una dintre ideile care au traversat toată seara: dacă omul care ar trebui să fie acolo lipsește, iar cel prezent nu are ce căuta acolo, atunci lucrurile au luat-o deja razna.
Mălăele a trecut apoi la comedie pură. Relațiile de cuplu, căsnicia, întâlnirile dintre medic și pacient, micile absurdități ale vieții de zi cu zi au devenit material pentru glume.
Publicul a intrat rapid în joc. Actorul a vorbit cu oamenii, i-a provocat, a așteptat reacțiile lor și a construit momentele pe loc.
După râs a venit poezia.
Horațiu Mălăele a recitat versuri de dragoste și a vorbit despre femeia de lângă noi, despre soție și despre omul cu care împărțim viața, inclusiv necazurile pe care, în gluma lui, poate că nu le-am fi avut dacă nu ne-am fi căsătorit.
A urmat Nichita Stănescu.
Mălăele și-a amintit de întâlnirea cu poetul, pe vremea când era student la Teatru. Un coleg l-a convins să meargă să-l cunoască pe Nichita. L-au așteptat aproximativ o oră. Poetul a apărut din spatele unei perdele cu un pahar de vodcă în mână și a spus o frază care i-a rămas actorului în minte: „Să bem, domnilor! Statornicia pietrei îi dă câinelui senzația de fugă!”.
Pentru Mălăele, Nichita a rămas una dintre marile întâlniri ale vieții.
A recitat „Evocare”, una dintre poeziile de dragoste cunoscute ale lui Nichita, apoi a mers spre Emil Brumaru și „Dragoste nemărturisită”.
În acel punct, actorul a făcut și o observație care a spus mult despre direcția serii: poate că este timpul să lăsăm politica pe mâna politicienilor și să ne uităm din nou la ceea ce România are mai valoros. Cultura. Iar poezia este una dintre cele mai curate forme ale ei.
Au venit apoi versurile lui Fabian Anton, printre care „Încă iubesc și încă-ți scriu”, dar și poezia „Mi-e dor de tine”, scrisă chiar de Horațiu Mălăele și publicată în volumul „Rătăciri”.
Apoi tonul s-a schimbat.
„La cules de cucuruze”, parodia lui Mircea Micu după Ion Horea, a pregătit terenul pentru o zonă mai acidă a recitalului.
A urmat „De dragoste pentru partid și guvern”, un text satiric în care apar nume și personaje din politica românească: Ceaușescu, Bolojan, Isărescu, Laszlo Tőkés, Dragnea, Ponta și Gigi Becali.
Mălăele a mers mai departe cu Ernest Victor Masek și versurile sale despre o lume în care „prea mulți cretini” strică treaba și în care un surd ajunge dirijorul corului.
După satiră a venit din nou poezia gravă. „Adio, mamă patrie, adio!”, de Adrian Păunescu, a schimbat temperatura serii și a dus spectacolul către ideea de țară, înstrăinare și destin.
A fost unul dintre momentele în care comedia a lăsat loc unei întrebări mai grele: ce mai înseamnă să aparții unui loc atunci când nu te mai simți acasă în el?
Horațiu Mălăele și-a chemat fiul pe scenă și l-a prezentat ca pe „o bucată a sufletului meu”.
Bogdan Mălăele a ales să se prezinte altfel: este fiul Gabrielei Mălăele. Spune că lumea îl întreabă mereu despre tatăl său și aproape niciodată despre mama sa.
Bogdan vine din zona nouă a stand-up-ului românesc. Este actor, dar a ales un drum comic diferit de cel al tatălui. Umorul lui este mai sec, mai direct și mai apropiat de poveștile pe care le recunoaștem în propria viață.
La Oradea și-a mai temperat limbajul. A spus că nu are voie să înjure și, pentru această reprezentație, s-a ținut de regulă. A găsit însă suficient material și fără cuvinte tari.
A glumit despre serviciile care se numesc „inteligente”, dar care reușesc uneori să ne facă viața mai complicată. A vorbit despre relațiile de cuplu și despre dificultatea de a trăi alături de o femeie foarte deșteaptă, ceea ce, în logica lui comică, poate deveni o problemă serioasă.
Au intrat în poveste și agramații, stereotipurile și viața cu un copil într-o lume în care regulile după care au crescut părinții nu mai funcționează.
A fost, probabil, momentul în care s-a văzut cel mai bine diferența dintre cei doi. Horațiu lucrează cu teatrul, literatura, memoria și ironia. Bogdan pleacă mai des de la viața de zi cu zi și o întoarce pe toate părțile până când devine glumă.
După momentul lui Bogdan, Horațiu a revenit pe scenă.
Au urmat alte scheciuri, apoi poezii mai obraznice, printre ele „M-am procopsit”, de George Topârceanu, și „O aventură galantă”, de Ion Pribeagu.
Publicul a ajuns să spună împreună cu actorul finalurile unor versuri.
Pentru Mălăele, seara a fost și o întoarcere la rădăcini. Actorul este originar din Târgu Jiu și a adus în spectacol și versuri ale lui Spiridon Popescu, între care „Doamne, dacă-mi ești prieten”.
Au mai apărut Mircea Micu și Adrian Păunescu.
Spectacolul a avut astfel de toate: stand-up, teatru, poezie, satiră politică, amintiri, dragoste, familie și câteva lucruri despre România pe care le putem lua în râs doar pentru că altfel ar fi prea serioase.
Nu este o formulă nouă pentru Horațiu Mălăele. În alte spectacole, actorul a combinat deja poezia, improvizația și umorul cu texte de Nichita Stănescu, Emil Brumaru sau Marin Sorescu. În proiectul „Ediție specială”, de pildă, este prezent pe scenă alături de Bogdan Mălăele și muzicianul Radu Captari, într-un format care pune față în față momente din repertoriul lui Horațiu cu energia fiului său.
Bogdan, la rândul său, și-a construit în timp un drum propriu în stand-up, chiar dacă numele pe care îl poartă îl face aproape imposibil de desprins de tatăl său.
La Oradea, însă, diferența dintre cei doi a devenit un avantaj. Nu s-au concurat. S-au completat.
„Râdeți. Citiți. Gândiți. Iubiți!”
La final, Horațiu Mălăele le-a mulțumit orădenilor pentru ceea ce a numit o „prezență de inimă”.
A spus că revine la Oradea pentru că este un loc binecuvântat și, după părerea lui, unul dintre cele mai frumoase orașe din țară.
Apoi și-a făcut propria listă de recomandări pentru viață.
Să râdem, pentru că râsul face bine sufletului.
Să ne jucăm, pentru că jocul ne ține tineri.
Să citim, pentru că lectura ne ajută să înțelegem lumea.
Să gândim, pentru că mintea ne dă putere.
Să fim buni, pentru că bunătatea ne apropie de fericire.
Să fim calmi, pentru că liniștea ne ajută să reușim.
Și să iubim, pentru că fără iubire viața rămâne fără un rost adevărat.
Ultimul cuvânt al serii nu l-a avut însă nici Horațiu, nici Bogdan. L-a avut poezia lui Fabian Anton, cu un text despre Dumnezeu, vină, tăcere și dorința omului de a se întoarce spre ceea ce crede.
Așa s-a terminat seara.
Cu sute de oameni în fața scenei, după două ore în care au râs, au ascultat poezie și, poate pentru câteva clipe, au uitat de telefon, de știri și de probleme.
„Tipografia de idei” a ajuns la final cu un spectacol care a explicat, fără să aibă nevoie de prea multe explicații, de ce cultura poate fi și serioasă, și veselă în același timp. Programul estival al Muzeului Țării Crișurilor a adus în această ediție concerte, filme, expoziții, ateliere și întâlniri cu artiști, între invitați aflându-se Divertis, Compact, Celelalte Cuvinte, Oana Lianu și Erlend Krauser.
Iar pentru final, muzeul a ales doi oameni care știu ceva esențial – uneori, cea mai bună formă de a vorbi despre viață este să râzi de ea. Și, după ce ai râs, să citești o poezie.
Crina Dobocan
