Lucrări realizate de Gustav Klimt, în perioada în care era încă la începutul carierei sale, pot fi văzute, în această toamnă, la Oradea. Expoziția „Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș” va fi deschisă între 2 și 30 septembrie 2026 la Casa Darvas-La Roche, iar vernisajul este programat pe 2 septembrie, de la ora 18.00.
Expoziția aduce în atenția publicului o parte mai puțin cunoscută din opera lui Klimt – picturile realizate în România, la Castelul Peleș, înainte ca artistul austriac să devină una dintre figurile importante ale avangardei vieneze.
Este vorba despre lucrări create între 1883 și 1886 de Gustav Klimt, fratele său Ernst Klimt și Franz Matsch. Cei trei au lucrat împreună în cadrul „Künstler-Compagnie”, colectiv artistic care a avut un rol important în începuturile carierei lor.
La Oradea, publicul nu va vedea însă picturile originale care se află la Peleș. Unele dintre acestea sunt fixe și nu pot fi mutate, iar altele sunt prea fragile pentru a fi expuse în mod direct. În locul lor, expoziția prezintă imagini de mari dimensiuni, astfel încât vizitatorii să poată descoperi creațiile celor trei artiști și să afle povestea lor.
Proiectul include și lucrări care se află în spații ale Palatului Peleș în care publicul nu are acces. Printre acestea se numără picturile care decorează Sala de Teatru.
Expoziția este realizată la inițiativa Forumului Cultural Austriac și este curatoriată de cercet. dr. Antonela Corban din Iași. Panourile explicative oferă informații despre opere importante pentru patrimoniul românesc și european. Sunt prezentate atât lucrări pe care turiștii le pot vedea numai dacă ajung la Muzeul Național Peleș, cât și opere care nu pot fi arătate direct din cauza stării lor de conservare.
Imaginile și explicațiile sunt completate de documentarul „Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș”, produs special pentru proiect de regizoarea Carmen Lidia Vidu. Filmul urmărește creațiile celor trei artiști și le explică prin intervențiile curatoarei Antonela Corban și ale lui Mircea Hortopan, directorul pentru Patrimoniu al Muzeului Național Peleș.
Din echipa filmului mai fac parte Sabina Costinel, care semnează imaginea, montajul și animația, și Julien Javions, responsabil de sunet.
Și Muzeul MINA al Noii Arte Imersive din București se alătură proiectului. Acesta propune o proiecție care transformă și reinterpretează, într-o formă spectaculoasă, elemente din operele cunoscute ale lui Gustav Klimt.
Un capitol important din cariera lui Klimt, readus în atenția publicului
Pentru organizatori, lucrările de la Peleș au o importanță aparte. Ele aparțin perioadei de început a lui Gustav Klimt, o etapă care nu este la fel de cunoscută precum cea în care artistul și-a creat operele celebre, aflate astăzi în marile muzee ale lumii.
Colecția de la Peleș se remarcă prin numărul mare de lucrări și prin faptul că toate fac parte din aceeași perioadă. Operele au teme, simboluri și un stil care le leagă între ele.
Antonela Corban, curatoarea expoziției, explică importanța acestei colecții.
„Este cea mai reușită dintre toate realizările celor trei artiști din aceeași perioadă, având numărul cel mai mare de lucrări, cu o tematică, iconografie și stil de realizare unitare. Și, în egală măsură, deoarece ea vine să completeze imaginea de ansamblu a operei klimtiene, prin alăturarea unor compoziții plastice de tinerețe, existente pe teritoriul țării noastre, celor de maturitate, care sunt atât de bine cunoscute și de apreciate și care au ajuns nu numai în spațiile culturale europene, ci și în colecții muzeale din America sau din Japonia”, a explicat Antonela Corban, curatoarea expoziției.
Picturile de la Peleș completează astfel imaginea pe care publicul o are despre Gustav Klimt. Creațiile sale de început sunt mai puțin cunoscute, deși pot fi găsite în clădiri importante din Austria, Cehia, Croația și din alte țări.
Lucrările de la Peleș fac parte din patrimoniul cultural național și au fost clasate în categoria „Tezaur”.
Expoziția de la Oradea face parte dintr-un proiect care circulă prin România și marchează 140 de ani de la încheierea lucrărilor de construcție și amenajare de la Castelul Peleș.
De la o cercetare de ani de zile la o expoziție națională
Punctul de pornire al proiectului este volumul „Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș”, publicat în 2024 la Editura Junimea din Iași. Cartea a fost scrisă de Antonela Corban după mai mulți ani de cercetare, în colaborare cu Muzeul Național Peleș.
Prin expoziție, organizatorii vor să facă mai cunoscută contribuția lui Gustav Klimt, a lui Ernst Klimt și a lui Franz Matsch la decorarea unuia dintre cele mai importante monumente istorice din România.
Proiectul are și o legătură directă cu scena teatrală din Oradea. Prezentarea lucrărilor din Sala de Teatru de la Peleș reprezintă un omagiu adus artelor spectacolului și pregătește publicul pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, organizat de Teatrul Regina Maria între 10 și 20 septembrie.
Expoziția este rezultatul unei colaborări între Muzeul Național Peleș, Forumul Cultural Austriac și Asociația culturală „Un concept Luna”. Partenerii proiectului sunt Institutul Cultural Român și Muzeul MINA.
La Oradea, proiectul are sprijinul Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor – Oradea Heritage, al Casei Darvas-La Roche și al Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Sponsorul oficial este Banca Comercială Română.
Vernisajul are loc pe 2 septembrie, la ora 18.00. Evenimentul se va desfășura în prezența directorului adjunct al Forumului Cultural Austriac, Andrei Popov. Curatoarea Antonela Corban va participa online.
Expoziția poate fi vizitată până pe 30 septembrie 2026, la Casa Darvas-La Roche din Oradea, pe strada Iosif Vulcan nr. 11. Programul este de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Accesul se face pe baza biletului de vizitare a obiectivului.
Pentru publicul din Oradea, expoziția oferă astfel șansa de a descoperi o față mai puțin cunoscută a lui Gustav Klimt și de a vedea, prin fotografii și proiecții, opere create de artist în România cu mult înainte de perioada care avea să-l transforme într-un nume de referință al artei europene.
Crina Dobocan

