Skip to main content

Grevă generală la Arhivele Naționale, inclusiv la Serviciul Județean Bihor

 |  Crina Dobocan  | 

Angajații serviciilor județene din cadrul Arhivelor Naționale au intrat de astăzi în GREVĂ GENERALĂ.

Ei doresc egalizarea salariilor cu cele ale colegilor din Aparatul Central al Arhivelor Naționale, care prestează aceleași activități, precizează Agerpres.

Se mai solicită condiții decente de muncă, pentru protejarea documentelor de o inestimabilă valoare pe care le păstrează arhivele naționale.

La o săptămână după ce au recurs la greva de avertisment, funcționarii publici din cadrul Serviciului Judeţean Bihor al Arhivelor Naţionale au intrat în grevă generală, motiv pentru care s-a decis suspendarea activităţii biroului de relaţii cu publicul.

Este prima grevă generală din istoria de 192 de ani a Arhivelor Naţionale ale României.

Greva de la Arhive va avea „efecte grave” asupra societăţii civile, prin întârzierea soluţionării numeroaselor solicitări privind vechimea în muncă sau reconstituirea dreptului de proprietate, neeliberarea actelor de stare civilă pentru dobândirea cetăţeniei române şi blocarea accesului cercetătorilor la sălile de studiu.

Începând cu data de 11.11.2024, angajații Serviciului Județean Bihor al Arhivelor Naționale intră in Grevă Generală pe perioadă nedeterminată, alături de colegii din celelalte servicii județene ale Arhivelor Naționale. S-a declanșat, astfel, prima grevă din istoria de 192 de ani a Ministerului Afacerilor Interne. În cadrul acestei acțiuni, la nivelul serviciului nostru, se vor suspenda, pe perioadă nedeterminată, activitățile Biroului de Relații cu Publicul, Sălii de studiu, Comisiei de selecționare, activitățile de soluționare a petițiilor și activitățile de control la instituțiile publice și private. Am recurs la această ultimă formă de protest, având în vedere faptul că, în urma grevei de avertisment din data de 04.11.2024, revendicările noastre nu au fost soluționate”, a declarat Gina Bara, inspector superior la Serviciul Județean Bihor al Arhivelor Naționale și vicepreședintele filialei Europol a Arhivelor Naționale.