Foc pus intenționat în parcarea din Oradea. Primele cercetări arată că incendiul a fost provocat

Dată:

Primele cercetări făcute după incendiul izbucnit în parcarea de pe strada Corneliu Coposu din Oradea arată că focul a fost pus intenționat.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o persoană care, deocamdată, nu a fost identificată. Organele abilitate continuă cercetările pentru a stabili cine este autorul.

Primele cercetări au indicat faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, în mod intenționat, de o persoană a cărei identitate urmează a fi stabilită de organele abilitate”, a transmis Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

Incendiul a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 2 august, în jurul orei 04:10. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere. Când au ajuns, două autoturisme ardeau în întregime, iar flăcările se extinseseră și la mașinile parcate de o parte și de alta.

Pompierii au stins incendiul în aproximativ 15 minute și au reușit să împiedice extinderea focului la alte patru autoturisme aflate în apropiere.

În urma incendiului, două mașini au fost distruse în proporție de aproximativ 90%, iar alte două au fost avariate parțial, una în proporție de circa 60%, iar cealaltă în proporție de aproximativ 30%. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Cercetările continuă pentru identificarea persoanei care a provocat incendiul și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acesta.

Unii martori spun că ar fi observat trei tineri îndepărtându-se în grabă din apropierea primului autoturism care a luat foc (un volkswagen tiguan) chiar în momentul în care a izbucnit focul.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular