Incidentul a avut loc luni, 15 iunie, la Liceul Teologic Penticostal „Betel” din Oradea. Fetița de 7 ani a ajuns la spital cu răni serioase după ce a căzut de pe un tobogan aflat într-un spațiu de joacă din curtea unității de învățământ.
Accidentul s-a produs la scurt timp după terminarea cursurilor. În jurul orei 12:00, învățătoarea se afla în curtea școlii împreună cu elevii și părinții acestora. Potrivit informațiilor disponibile, cadrul didactic o predase deja pe copilă mătușii sale, care a venit să o preia de la școală.
În curtea școlii există un spațiu de joacă destinat copiilor de grădiniță, însă acesta este utilizat și de elevii din ciclul primar. La un moment dat, fetița s-a urcat pe unul dintre tobogane, iar câteva clipe mai târziu a căzut.
Primele date arată că micuța ar fi alunecat de la aproximativ 1,3 metri înălțime și s-ar fi lovit după ce a căzut pe suprafața de tartan din zona de joacă.
În urma impactului, copila a suferit un traumatism cranian sever. Medicii au diagnosticat o fractură temporoparietală dreaptă, contuzie frontală și edem cerebral. Deși se află pe Secția de ATI a Spitalului Județean din Oradea, nu a fost necesară intubarea acesteia.
Șeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, a declarat că situația necesită o monitorizare atentă.
„A suferit un traumatism cranian în urma căderii. Ca orice traumatism cranian, pot apărea complicații. Este de o gravitate medie spre mare”, a precizat dr. Hadrian Borcea.
Directorul Liceului Teologic Penticostal „Betel”, Onisim Cosma, a explicat că în momentul accidentului în curte se aflau atât elevi, cât și părinți.
Potrivit acestuia, imediat după cădere, asistenta școlii a intervenit pentru a acorda primul ajutor. La scurt timp au fost solicitate și echipaje medicale, care au preluat copilul și l-au transportat la spital.
Din UPU Bihor, fetița a fost trimisă pentru investigații amănunțite pe secția de Neurochirurgie și de acolo, pe Secția ATI. Medicii îi urmăresc permanent evoluția.
Cazul a intrat și în atenția Poliției. Reprezentanții IPJ Bihor au anunțat că sesizarea a fost făcută în aceeași zi, la ora 15:10, de către personalul medical al spitalului unde a fost adusă minora.
Polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea au stabilit că este vorba despre o elevă în vârstă de 7 ani, din Oradea, care învață la unitatea școlară unde s-a produs incidentul.
Potrivit verificărilor efectuate până în prezent, accidentul ar fi avut loc în jurul orei 12:10, după încheierea programului școlar. Anchetatorii arată că minora s-ar fi urcat pe toboganul din curtea școlii, iar într-un moment de neatenție ar fi alunecat și ar fi căzut de la aproximativ 1,3 metri.
În urma leziunilor suferite, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a transmis agent șef Alin Laza, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Acesta a confirmat circumstanțele preliminare ale accidentului și a precizat că fetița a căzut pe o suprafață de tartan turnat.
„Ancheta este în desfășurare. Polițiștii din Oradea continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și dacă există alte împrejurări care au contribuit la producerea acestuia”, a precizat Alin Laza.
Crina Dobocan

