Skip to main content

Festivalul „Tradiții culturale pe Valea Crișului Repede – Din vatra satului” a devenit concurs regional

 |  Crina Dobocan  | 

Duminică, 15 decembrie 2024, comuna Vadu Crișului a găzduit cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Tradiții culturale pe valea Crișului Repede – Din vatra satului”, organizat de Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului, în parteneriat cu Asociația Culturală „Moșuț”, Primăria și Consiliul Local din localitate.

În premieră, evenimentul a avut statut de concurs regional, atrăgând școli din județele Bihor, Cluj, Sălaj și Arad.

Acest festival este un prilej extraordinar de a aduce în prim-plan valorile noastre tradiționale și de a implica tinerii în perpetuarea obiceiurilor, folclorului și portului popular, care reprezintă identitatea noastră națională.

Folclorul este expresia cea mai veche a culturii noastre. Făurit de veacuri, poporul a păstrat viu și înfloritor acest tezaur, prin care nu numai că a reușit să-și păstreze neclintită ființa pe pământul strămoșesc, trecând biruitor prin toate vitejiile istoriei, ci și să scrie o pagină dintre cele mai frumoase, a graiului său creator, pe scara valorilor universale, ale culturii populare. Poporul și-a sintetizat întreaga lui viață, cu toate părțile ei luminoase și triste, în cântec.

Tradițiile, obiceiurile, portul și folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic și nemuritor, în ciuda scurgerii timpului”, a declarat viceprimarul Ioan Hașaș.

Cultura autentică, în centrul atenției

Evenimentul a debutat cu defilarea participanților de la Colegiul Tehnic nr. 1 Vadu Crișului până la căminul cultural din localitate, a cărei sală a fost frumos împodobită cu obiecte tradiționale, ștergare țesute manual și covoare viu colorate.

Programul artistic a inclus cântece, dansuri și obiceiuri populare, prin care elevii au reconstituit momente semnificative din viața satului românesc, prezentând latura mistică și simbolică a lumii tradiționale, prin reconstituirea unor practici sociale sau tradiții, pline de însemnătate, specifice obiceiurilor de peste an.

Directorul școlii, prof. Olimpiu Florin Malai, a deschis evenimentul, subliniind importanța educației culturale în rândul noilor generații. De asemenea, primarul Dorel Cosma a apreciat implicarea participanților și a înmânat un trofeu interpretei Otilia Haragoș Seghedi, originară din comuna Vadu Crișului, care sprijină constant evenimentele locale.

Secțiuni variate

Concursul a fost structurat pe cinci secțiuni: Soliști vocali, Soliști instrumentiști, Grupuri vocale, Obiceiuri populare, Dans popular.

Copiii au fost evaluați de un juriu de specialitate, compus din:  prof. Carmen – Corina Dume, inspector de specialitate, Olimpiu Florin Mălai, directorul Colegiului din Vadu Crișului, prof. Otilia Haragoș-Seghedi, interpreta de muzică populară, originară din satul Birtin, comuna Vadu Crișului, profesorii Adrian Miclăuș și Vandici Florina Mititean. La eveniment a participat și Horia Florian Abrudan, fost inspector școlar, actual vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.

Participanți

Primii care au urcat pe scenă au fost soliștii vocali. La categoria soliști vocali – liceu, cei prezenti au putut-o aplauda pe Patricia Petri, eleva clasa a IX-a de la Colegiul de Arte „Sabin Dragoi” din Arad și pe Ionela Viorela Simea, elevă în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Hida, jud. Sălaj.

La categoria„gimnaziu” au urcat pe scena Tania Tămaș (Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad), Alpărean Alesia (Scoala Gimnazială nr.1 „Alexandru Roman, Aușeu), Darius Covaci (Școala Gimnazială nr.1 „ Alexandru Roman, Aușeu) și Petricia Andreea Horga (Școala Gimnazială nr.1, Butani).

La secțiunea „Soliști instrumentiști”, categoria învățămînt gimnazial au prezentat un program deosebit Florinel Covaci și Darius Covaci de la Școala Gimnazială nr.1 „Alexandru Roman”, Aușeu).

La secțiunea „Grupuri vocale”, categoria învățământ primar au urcat pe scenă membrii grupului „Zestrea Borodană” (Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea”, Borod), elevii de la Scoala Gimnazială nr.1 Bulz și Ansamblul Folcloric „Moșuț” din Vadu Crișului.

La categoria „învățământ gimnazial” au prezentat programe „Crăișorii Iancului” (Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Belis, jud.Cluj, și tinerii de la Școala Gimnazială „Octavian Goga”, Ciucea, jud.Cluj.

La categoria „învățământ liceal” au urcat pe scenă elevii de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea.

La secțiunea „Obiceiuri populare „, categoria învățământ primar și gimnazial, cei prezenți au putut aplauda elevii de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Ciucea, Școala Gimnazială nr.1 Butani și Ansamblul „Codrenii Bihorului” (Școala Gimnazială Nr.1, Roșia).

La  categoria „învățământ liceal” au urcat pe scenă elevii Liceului Tehnologic Nr.1 din Șuncuiuș.

La secțiunea „dans popular” au prezentat un program deosebit elevii Colegiului Tehnic nr.1 din Vadu Crișului.

La final, toți copiii și tinerii participanți au primit premii (diploma și cupe).

Un demers cultural cu impact regional

Organizatorii au dorit să promoveze valorile autentice ale folclorului, să stimuleze interesul pentru tradiții și să descopere talente capabile să ducă mai departe moștenirea culturală a zonei.

Ne dorim ca acest eveniment să fie o punte între generații, un mod prin care tinerii să descopere și să îndrăgească ceea ce ne definește ca popor”, a subliniat viceprimarul Ioan Hașaș.

Crina Dobocan