Femicidul intră în lege. Pedepse până la închisoare pe viață pentru crimele împotriva femeilor

Dată:

Deputatul PNL de Bihor, Arina Moș, a vorbit public despre activitatea din primele luni ale anului. Ea a adus în prim-plan un proiect de lege pe care îl consideră extrem de important – cel legat de femicid.

Parlamentarul a explicat că inițiativa aduce o schimbare importantă în legislația din România, prin introducerea clară a noțiunii de femicid. Până acum, astfel de cazuri erau încadrate la infracțiuni generale, fără o delimitare clară.

„Noua lege pune, în sfârșit, numele corect acestor crime comise împotriva femeilor. Femicidul nu mai trece sub radar în legea românească și acest fenomen, pentru prima dată, nu va mai fi ignorat”, a declarat deputata.

Proiectul prevede pedepse severe. Uciderea unei femei, în context de violență, va fi tratată ca omor calificat, iar sancțiunile pot ajunge până la închisoare pe viață. Legea acoperă atât crimele comise cu intenție, cât și situațiile în care moartea apare după agresiuni repetate sau alte acte violente.

Statul Român recunoaște prin această lege această formă extremă de violență împotriva femeilor – uciderea cu intenție a unei femei, moartea unei femei survenită ca urmare a lovirilor și vătămărilor cauzatoare de moarte ori altor infracțiuni săvârșite cu violență. Femicidul va fi încadrat de acum ca omor calificat, cu pedepse care pot ajunge la detenția pe viață”, a mai spus aceasta.

Pentru a arăta dimensiunea fenomenului, deputata a prezentat date oficiale. În 2025, poliția a intervenit la 138.385 de cazuri de violență domestică la nivel național. Aproape 50.000 de fapte penale au fost înregistrate în acest domeniu. Dintre acestea, 54% au fost agresiuni fizice, 12,6% amenințări, iar peste două treimi au implicat violențe și amenințări.

În anul 2025, în România, poliția a intervenit la 138.385 de cazuri de violență domestică. Și probabil că foarte multe cazuri rămân neraportate, din păcate”, a afirmat Arina Moș.

Legea prevede și măsuri de prevenire. În școli vor fi introduse teme despre egalitate, nediscriminare și relații fără violență. Ministerul Educației va avea responsabilitatea de a aplica aceste schimbări.

Ministerul Educației se va asigura că în școli vor fi introduse teme privind nediscriminarea, egalitatea între fete și băieți, formele de violență împotriva femeilor și etica relațiilor nonviolente”, a precizat deputata.

Ea a subliniat că legea nu va avea efect fără implicarea instituțiilor locale și a comunității.

Este foarte important ca asistența socială, poliția, școala, familia, fiecare dintre noi, inclusiv presa, să contribuim ca finalitatea acestei legi să fie aceea pe care ne-o dorim”, este de părere Arina Moș.

În opinia deputatei, proiectul reprezintă un pas important pentru că definește clar o problemă gravă și aduce sancțiuni mai dure pentru cei care comit astfel de fapte.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular