Tradițiile românești, mai aproape de copii, la Oradea

Dată:

Joi, 2 aprilie 2026, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” din Oradea a organizat a opta ediție a Festivalului-Concurs Interjudețean „Șezătoare la români”. Evenimentul face parte din proiectul educativ „Tradiții românești”, inclus în Calendarul Proiectelor Educative Extrașcolare Interjudețene, aprobat prin Ordinul de Ministru nr. 3197 din 10 februarie 2026.

Manifestarea a avut loc la Palatul Copiilor din Oradea și a adus în fața publicului obiceiuri și tradiții românești din mai multe zone ale țării. Cei prezenți au putut vedea, în holul instituției, ateliere de încondeiere a ouălor, iar pe scenă au fost prezentate costume populare autentice, ii și ștergare. Programul artistic a cuprins dansuri și cântece specifice mai multor regiuni.

Pe scenă au urcat elevi și preșcolari din județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Prahova și Timiș. Aceștia au participat la concurs în cadrul a trei secțiuni și au prezentat momente artistice variate.

Coordonatorii activității sunt profesorii: Liliana Canalaș, Adina Cărădan și Dorina Tocuț.

Organizatorii și-au propus să îi apropie pe copii de valorile culturii românești și să îi ajute să înțeleagă și să respecte tradițiile încă de la vârste mici. În același timp, festivalul a fost un loc unde s-au întâlnit elevi din învățământul de masă și din învățământul special. Aceștia au lucrat împreună, au comunicat și s-au sprijinit reciproc.

Evenimentul a avut o semnificație aparte, fiind organizat chiar de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Pe scenă a fost aprins un bec albastru, iar participanții au primit brățări albastre și materiale informative. Mesajul transmis a fost unul de acceptare și solidaritate. Acțiunea face parte din campania desfășurată în cadrul proiectului Erasmus „Together We Are Stronger”, coordonat de instituția organizatoare.

Atmosfera a fost una caldă, completată de primirea tradițională cu pâine și sare. Întregul eveniment s-a transformat într-o sărbătoare a comunității, în care tradiția, educația și spiritul de solidaritate s-au îmbinat.

Proiectul are două direcții principale: promovarea tradițiilor și susținerea incluziunii. Copiii au participat direct la activități prin care au descoperit portul popular, cântecele și dansurile tradiționale, dar și semnificația unor obiceiuri transmise din generație în generație. Astfel, au învățat să își respecte identitatea culturală și rădăcinile”, a explicat prof. Dorina Tocuț.

În același timp, proiectul încurajează colaborarea între elevii din diferite forme de învățământ. Prin activități comune, copiii învață să comunice, să se ajute și să accepte diferențele dintre ei. Se creează astfel un mediu în care fiecare copil se simte apreciat și integrat.

Evenimentul a arătat că educația are un rol important în formarea unor atitudini deschise și empatice. Întâlnirea dintre copii din medii diferite a demonstrat că diversitatea poate fi un avantaj, nu un obstacol, iar lucrul în echipă devine ceva natural.

Astfel de inițiative arată că tradițiile nu țin doar de trecut, ci pot face parte din viața de zi cu zi. Prin organizarea constantă a acestor activități, se creează o legătură între generații, iar valorile culturale și cele sociale se susțin reciproc”, este de părere prof. Adina Cărădan, una dintre coordonatoarele activității.

Festivalul devine, în acest fel, nu doar un eveniment dedicat tradițiilor, ci și un exemplu de educație incluzivă, în care fiecare copil își găsește locul. Bucuria și entuziasmul participanților au demonstrat că, atunci când sunt sprijiniți, copiii pot crea momente de neuitat.

Continuitatea acestui proiect arată cât de importante sunt activitățile educative care îmbină cultura cu dezvoltarea personală, oferind generațiilor viitoare modele reale de conviețuire și exprimare”, a completat prof. Liliana Canalaș, coordonator activitate.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular