FC Bihor U16, spectacol spre finala Cupei României. Orădenii au făcut show cu Gloria Bistrița și visează la trofeu

Dată:

FC Bihor U16 este în finala Cupei României „Național”, după victoria obținută miercuri, la Oradea, scor 3-1, în fața celor de la Gloria Bistrița. După 0-0 în meciul tur de la Bistrița, echipa pregătită de Dorin Mihuț a făcut un meci foarte bun pe terenul sintetic de la Baza Sportivă Motorul și a obținut calificarea în ultimul act al competiției.

FC Bihor a deschis scorul în minutul 25. Denis Gal a trimis mingea în poartă după o fază creată de Dragoș Pelea. În repriza a doua, orădenii și-au mărit avantajul în minutul 69, când Casian Lazău a transformat un penalty acordat după faultul făcut asupra lui Gabriel Tabora.

Foto: FC Bihor
Foto: FC Bihor

Gloria Bistrița a revenit în joc după golul marcat de Mihnea Sigmirean, însă FC Bihor a răspuns rapid. În minutul 74, Casian Lazău a înscris din nou, cu un șut puternic de la marginea careului, și a stabilit scorul final, 3-1.

Prin această calificare, generația U16 de la FC Bihor confirmă sezonul foarte bun pe care îl are. Echipa și-a asigurat deja și câștigarea campionatului.

Foto: FC Bihor
Foto: FC Bihor

La finalul partidei, antrenorul Dorin Mihuț și-a felicitat jucătorii pentru parcursul din acest sezon.

Îi felicit pe băieți pentru tot ce au făcut până acum. Au avut un sezon foarte bun, au câștigat campionatul și acum am ajuns și în finala Cupei României. Cel mai important lucru a fost faptul că au rămas uniți, iar asta s-a văzut și în timpul meciurilor”, a declarat tehnicianul.

Foto: FC Bihor
Foto: FC Bihor

În finala Cupei României „Național”, FC Bihor U16 va juca împotriva formației SCM Râmnicu Vâlcea.

FC Bihor U16 a evoluat în formula: David Mados – Dragoș Pelea, David Pintea, Vlad Filip, Ioan Tcaci – Krisztian Levai, Laurențiu Pruncuțiu (72 Daniel Aian Petrescu) – Gabriel Tabora (căpitan) (84 Darius Vasilescu-Băloiu), Casian Lazău (89 David Pășcuț), Șerban Gustavici (72 David Mihuț) – Denis Gal (72 Rareș Benea).

Pe banca de rezerve s-au mai aflat David Robea, Balint Balazs, Mohammed Rafik și Luca Costea.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular