FC Bihor Oradea își întărește proiectul de fotbal feminin. Parteneriat pentru U15 și senioare din 2026–2027

Dată:

FC Bihor Oradea a încheiat un acord de colaborare cu ACS Fotbal Feminin Baia Mare, cu scopul de a dezvolta sectorul de fotbal feminin din cadrul clubului.

În baza acestui parteneriat, ACS Fotbal Feminin Baia Mare va pune la dispoziția FC Bihor Oradea echipele de junioare U15 și echipa de senioare pentru sezonul 2026–2027. Aceste formații vor juca în competițiile oficiale și vor evolua sub numele FC Bihor Oradea, reprezentând clubul la nivel național.

ACS Fotbal Feminin Baia Mare este un club axat exclusiv pe fotbal feminin. Are o structură stabilă și o activitate constantă în ultimii ani. Clubul a contribuit la formarea și creșterea mai multor jucătoare.

Cele două părți au stabilit acest parteneriat pe baza unor obiective comune: performanță, continuitate și dezvoltarea fotbalului feminin. Ambele cluburi mizează pe rezultate importante în perioada următoare.

Este un parteneriat serios, care ne ajută să construim mai departe proiectul de fotbal feminin la FC Bihor Oradea și să oferim continuitate și stabilitate acestui segment”, a declarat George Tătar, președintele clubului FC Bihor.

În același timp, FC Bihor Oradea continuă selecțiile pentru grupele de fotbal feminin. Sunt căutate jucătoare cu vârste între 10 și 15 ani. Scopul este dezvoltarea fotbalului feminin din județul Bihor și asigurarea unor condiții bune de pregătire la nivel de club.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular