Au fost la locul potrivit, în momentul în care fiecare secundă conta. Doi pompieri bihoreni, aflați în timpul liber, au intervenit imediat după un accident rutier produs la Groși și au acordat primul ajutor unui bărbat rămas încarcerat și inconștient într-un autoturism.
Un accident rutier produs în localitatea Groși putea avea urmări și mai grave, însă intervenția rapidă a doi pompieri, aflați întâmplător în apropiere, a făcut diferența.
Soldatul Marius Junc, de la Stația de Pompieri Aleșd, și soldatul Raul Sânza, de la Detașamentul 2 Oradea, se aflau în timpul liber când au ajuns în zona accidentului. Fără să stea pe gânduri, au intervenit pentru a-i acorda ajutor victimei.

Un bărbat a rămas blocat în autoturism și se afla în stare de inconștiență. Cei doi pompieri i-au eliberat căile respiratorii și au început să îi acorde primele măsuri de sprijin, până la sosirea echipajelor specializate.
Minutele de până la sosirea salvatorilor pot fi decisive în cazul unei victime aflate în stare gravă. De această dată, intervenția promptă a celor doi pompieri a fost vitală.
Când echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, victima a fost conștientă.

În sprijinul celor doi pompieri au fost mobilizați colegii de la Stația Aleșd, cu o autospecială de primă intervenție, precum și echipajul Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea. La locul accidentului au ajuns, de asemenea, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Pompierii au acționat pentru descarcerarea și extragerea bărbatului din autoturism. Victima a fost apoi evaluată și îngrijită medical la fața locului.
Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital, unde îi sunt acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Crina Dobocan

