Eminescu, între arhaic și modern. Moștenirea culturală, sărbătorită la Oradea
Preasfinția Sa Virgil Bercea, alături de profesori universitari, profesori de la liceele din oraș, oameni de cultură, preoți și iubitori de poezie din Oradea, a participat la conferința cu titlul „Contemporaneitatea lui Eminescu”. Conferința a fost susținută la Muzeul „Iosif Vulcan” din Oradea.
Conferința a fost prilejul perfect pentru a evidenția relevanța și actualitatea operei lui Mihai Eminescu. În cadrul evenimentului, organizat cu ocazia Zilei Culturii Naționale, poetul dr. Ioan F. Pop, custode al muzeului vulcanian, și-a exprimat dorința ca această zi să fie sărbătorită zilnic, căci Mihai Eminescu a contribuit puternic la dezvoltarea limbii și a culturii noastre naționale, iar noi suntem datori ca în fiecare zi să ducem mai departe moștenirea primită.
„Este riscant și tentant să vorbim despre Mihai Eminescu întrucât despre el s-au spus toate lucrurile esențiale. Totuși rămâne valabilă întrebarea: «De ce ne place astăzi Eminescu?». Iar răspunsul este că ne place fiindcă a făcut un lucru extraordinar, poate primul și la cea mai mare anvergură: a unit cultura universală cu poezia populară! Farmecul eminescian constă în faptul că, oricât de bine l-ai cunoaște, în Eminescu există ceva ce nu poate fi descoperit, ceva ce nu poate fi cunoscut. Din păcate vorbim de Mihai Eminescu doar la 15 ianuarie și 15 iunie, doar în aceste date ne amintim că există și că avem o cultură care i se datorează în mare parte și lui. Mihai Eminescu nu trebuie să fie transformat în mit și nici să-l canonizăm fiindcă riscăm să ne debarasăm de el. Miturile nu se studiază, nu se recită, miturile se venerează, ca mit. Altfel, Mihai Eminescu este inutil” – a spus în cadrul conferinței dr. Ioan F. Pop, subliniind faptul că „până la Eminescu se scria o poezie folclorică, o poezie populară, el fiind primul care propune poezia românească de alt tip, alt model și face sinteza dintre arhaicitatea limbajului și modernitatea lui”.
La finalul evenimentului, Preasfinția Sa Virgil Bercea a subliniat importanța studierii poetului național în școli, locul unde „se nasc noi oameni de cultură și iubitori de poezie”.
„Tinerii se întâlnesc poate pentru prima dată cu Mihai Eminescu în școală, locul unde se nasc noi oameni de cultură și iubitori de poezie. Este responsabilitatea noastră să păstrăm vie această întâlnire și să inspirăm generațiile viitoare”, a spus episcopul greco-catolic de Oradea, un mare iubitor al operei poetului care a redefinit poezia românească.
Crina Dobocan
Foto: egco.ro