Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” din Beiuș derulează proiectul Erasmus+ 2024-1-RO01-KA122-SCH-000202589, intitulat „Strategii didactice inovative pentru o educație incluzivă”. Proiectul european oferă șanse de dezvoltare profesională și interculturală atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Totodată, proiectul contribuie la transformarea procesului educațional într-unul modern, deschis și adaptat diversității.
Elevii și profesorii beiușeni au participat la două mobilități internaționale, desfășurate la Școala Platon din Katerini, Grecia. Instituția de învățământ este cunoscută pentru abordările sale pedagogice inovatoare.
Prima mobilitate a avut loc în perioada 5–9 mai 2025, reunind 21 de elevi și 8 cadre didactice. Activitățile au urmărit promovarea incluziunii și a înțelegerii interculturale. Elevii și profesorii au avut ocazia să interacționeze direct cu colegii lor din Grecia, să descopere sistemul educațional local și să participe la activități interactive, sportive și artistice. În program au fost cuprinse și vizite culturale pe Muntele Olimp, în orașul Salonic și în complexul monahal Meteora. Participanții au reușit astfel să cunoască mai bine valorile și tradițiilor elene.

De asemenea, patru cadre didactice au fost implicate în activități de tip job shadowing. Concret, profesorii au observat și analizat bune practici pedagogice aplicate în școala gazdă. Aceștia își doresc să le adapteze și integreze în activitatea didactică de zi cu zi.
Jocuri digitale
A doua mobilitate, desfășurată în perioada 2–6 iunie 2025, a fost dedicată exclusiv formării cadrelor didactice. Cinci profesori au participat la cursul internațional de formare „Digital Game Based Learning”, axat pe utilizarea jocurilor digitale în procesul de predare. Acest curs a urmărit transformarea lecțiilor în experiențe educaționale mai atractive, interactive și adaptate noii generații de elevi.
Programul a fost completat de vizite cu valoare culturală și spirituală, consolidând dimensiunea interculturală a formării și încurajând schimbul de idei și valori între participanți.

Educație incluzivă
Prin activitățile desfășurate, proiectul a contribuit la:
- dezvoltarea competențelor interculturale ale elevilor;
- consolidarea unor practici pedagogice inovatoare și incluzive;
- susținerea dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice.

Experiențele trăite în cadrul proiectului au dus la formarea unei comunități educaționale europene unite prin respect, colaborare și dorința de învățare reciprocă. Proiectul Erasmus+ 2024-1-RO01-KA122-SCH-000202589 reconfirmă angajamentul Școlii Gimnaziale «Nicolae Popoviciu» din Beiuș față de o educație de calitate, incluzivă și ancorată în valorile europene. Mulțumim partenerilor noștri din Grecia și tuturor celor care au sprijinit această inițiativă de impact. Educația incluzivă nu este doar un ideal, ci o realitate pe care o construim împreună – pas cu pas, dincolo de granițe”, a spus prof. Veronica Popa, din partea Școlii „Nicolae Popoviciu” Beiuș.