Schimb internațional la Școala Gimnazială „Dacia” Oradea. Mai mulți elevi din Croația, însoțiți de profesori, s-au bucurat de câteva zile de învățare completă. Din partea școlii din Zagreb au fost prezente profesoarele Anita Damjanovic și Danijela Jerabek, însoțite de zece elevi. Aceștia au descoperit atât orașul Oradea, cât și modul în care se desfășoară activitatea într-o școală din România.

La Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea, în perioada 20–25 aprilie, s-a desfășurat un proiect educațional internațional. Proiectul a fost realizat prin programul Erasmus WISE – Wellbeing, Inclusion and STEM in Education (2025-1-HR01-KA122-SCH-000330852). Inițiativa aparține Școlii „Osnova Sesvetski Kraljevec” din Zagreb, Croația.
Timp de o săptămână, elevii și profesorii din Croația au participat la activități alături de colegii lor din Oradea.

Elevii clasei a VI-a A, coordonați de profesoara Raluca Sarca-Crișan, au fost cei care i-au primit pe oaspeți și i-au ghidat pe parcursul vizitei. Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului eTwinning „Skills up for a great life”.
Programul a cuprins activități variate, de la sesiuni de cunoaștere și turul școlii, până la ateliere educative. Elevii au participat la cursuri de limba engleză și informatică, unde au lucrat în echipă, au discutat și au făcut schimb de idei.
„Astfel de activități contribuie la dezvoltarea abilităților de comunicare și la creșterea încrederii în sine”, este de părere prof. Raluca Sarca-Crișan.

Un punct important al programului a fost activitatea din laboratorul de chimie, unde elevii au realizat flori din săpun. Activitatea a combinat partea practică cu cea creativă și a stârnit interesul tuturor participanților.

Vizita a coincis cu Ziua Pământului, iar o parte din activități a fost dedicată protecției mediului. Elevii au realizat articole vestimentare din materiale reciclabile și au organizat o prezentare de modă. Prin această activitate, au învățat, într-un mod accesibil, despre importanța reciclării. În program a fost cuprins și un atelier inspirat din natură, care a completat tema legată de mediu.

Elevii din Croația au luat contact și cu tradițiile românești. Aceștia au învățat pași de dans popular și au jucat hora alături de elevii clasei a II-a F. Momentul a fost unul apreciat de toți participanții.

Pe lângă activitățile din școală, oaspeții au vizitat mai multe obiective turistice. Printre acestea se numără: Cetatea Oradea, Biserica cu Lună, Muzeul Țării Crișurilor și Turnul Primăriei, de unde au admirat orașul. Programul a inclus și excursii la Băile Felix și la Peștera Urșilor. Elevii din Croația au descris Oradea ca fiind un oraș deosebit, cu o arhitectură impresionantă și o atmosferă plăcută.

Pentru Școala Gimnazială „Dacia”, acest proiect a reprezentat o ocazie de a colabora cu elevi din altă țară. Elevii și profesorii au lucrat împreună, au schimbat idei și au descoperit diferențe și asemănări între cele două sisteme de educație.

„Proiectele de acest tip arată rolul important al școlii în pregătirea elevilor pentru o societate diversă. Prin programe precum Erasmus și eTwinning, elevii au acces la experiențe care îi ajută să se dezvolte și să înțeleagă mai bine lumea din jur”, este de părere prof. Raluca Sarca-Crișan.
La finalul vizitei, participanții au plecat cu experiențe noi, prietenii și amintiri. Școala Gimnazială „Dacia” confirmă astfel deschiderea către colaborare și implicarea în proiecte educaționale internaționale.
Crina Dobocan


