Două eleve din Oradea, printre cele mai bune din țară. Performanță de excepție pentru Școala Gimnazială „Avram Iancu” la un concurs național de literatură

Dată:

Două eleve ale Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Oradea au obținut un rezultat care aduce prestigiu școlii și confirmă valoarea muncii depuse la clasă.

Pop Amalia, elevă în clasa a VI-a C, și Oros Anamaria, elevă în clasa a VII-a B, au câștigat fiecare Premiul al II-lea la etapa națională a Concursului de grile în comunicare „Piatră, Foarfecă, Hârtie” – ediția 2026.

Competiția a avut loc în județul Maramureș, la Școala Gimnazială „George Coșbuc”, unde s-au întâlnit elevi din mai multe județe ale țării. Prin cunoștințele demonstrate, seriozitate și implicare, cele două reprezentante ale Oradiei au reușit să urce pe podium și să se numere printre cei mai buni participanți la concurs.

Rezultatul obținut este rodul multor ore de pregătire, al perseverenței și al pasiunii pentru limba română. În spatele acestei reușite se află și munca profesoarei coordonatoare Angela Bungău, cea care le-a îndrumat și le-a susținut pe parcursul pregătirii pentru etapa națională.

Le felicităm din suflet pe cele două eleve deosebite pentru această performanță care ne face mândri și îi adresăm sincere felicitări și doamnei profesor coordonator Bungău Angela, pentru profesionalismul, dedicarea și sprijinul oferit. Le dorim în continuare același entuziasm, aceeași sete de cunoaștere și puterea de a transforma fiecare provocare într-o nouă reușită. Suntem convinși că vor continua să obțină rezultate frumoase pe drumul formării lor”, a transmis conducerea unității de învățământ.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular