Primăria Municipiului Oradea a primit marți, 12 mai 2026, vizita unei delegații a Parlamentului European conduse de domnul Stephen Clark, Director pentru Birouri de Legătură în cadrul Direcției Generale de Comunicare a Parlamentului European.
Vizita a avut loc în contextul unei serii de întâlniri și deplasări dedicate promovării exemplelor de bune practici privind utilizarea fondurilor europene și impactul acestora asupra dezvoltării comunităților locale.
La sediul Primăriei Oradea, membrii delegației s-au întâlnit cu Sebastian Lascu, city-manager, reprezentanți ai Direcției Management Proiecte și Finanțări Internaționale, coordonați de directorul executiv Marius Moș, precum și cu reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Oradea, din partea căreia a participat directoarea executivă Anca Grama.
În cadrul discuțiilor au fost prezentate principalele proiecte implementate de Municipiul Oradea cu finanțare europeană, accentul fiind pus pe investițiile care au contribuit la regenerarea urbană, dezvoltarea infrastructurii publice, protejarea patrimoniului construit și susținerea dezvoltării economice și sociale a orașului.
Reprezentanții Parlamentului European au fost informați cu privire la modul în care administrația locală utilizează finanțările europene pentru modernizarea orașului și pentru creșterea calității vieții locuitorilor.
Programul vizitei a inclus și deplasări în teren la două obiective realizate cu sprijinul fondurilor europene: Casa Darvas–La Roche, unul dintre cele mai reprezentative monumente ale patrimoniului Art Nouveau din Oradea, restaurat și valorificat prin proiecte de reabilitare, respectiv Incubatorul de Afaceri din Oradea, proiect destinat susținerii antreprenoriatului și dezvoltării mediului economic local.
Vizita delegației Parlamentului European reconfirmă interesul instituțiilor europene pentru proiectele implementate la Oradea și pentru rezultatele obținute de administrația locală în atragerea și utilizarea fondurilor europene.

