Curse Oradea – Milano şi retur, operate de două ori pe săptămână de compania aeriană HiSky

Compania HiSky va opera, începând de marţi, 17 decembrie, o nouă cursă aeriană, cu destinaţia Milano (Bergamo), de două ori pe săptămână, marţea şi sâmbăta, HiSky deja operând din Oradea rutele spre București și spre Londra.
Anunţul a fost făcut de managerul general al Aeroportului Oradea, Răzvan Horga, alături de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan şi primarul municipiului Oradea, Florin Birta.
Aeronava urma să sosească de la Londra pe aeroportul orădean şi să decoleze în jurul orei 18 către Bergamo, însă s-a anunţat o întârziere de 80 de minute. În aşteptarea acesteia, a avut loc o conferinţă de presă, urmând ca aeroportul să trimită ulterior fotografii.
„Este o bucurie pentru noi să oferim publicului călător încă o destinaţie extrem de dorită de pe aeroport şi mulţumim companiei HiSky pentru încrederea pe care o are în proiectul pe care noi, aici, la Oradea, îl construim în parteneriat cu autoritatea noastră tutelară, Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Oradea”, a declarat marţi seară, în conferinţă de presă, managerul general al Aeroportului Oradea, Răzvan Horga.
Important pentru dezvoltare
Vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan a precizat că este o nouă etapă importantă pentru dezvoltarea Aeroportului din Oradea, într-o strategie multianuală și pentru oportunitățile de dezvoltare pe care le are comunitatea bihoreanăq, a mediului de afaceri, academic etc.
„În baza unui parteneriat solid între compania HiSky și Air Oradea, Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea, în 15 octombrie a operat cursa Oradea-Londra, după care compania HiSky a decis să își deschidă o bază operațională pe Aeroportul din Oradea astfel încât echipaje și aeronave sunt staționate aici și aceasta e o condiție pentru ca zborurile să se poată realiza în condiții în condiţii cât mai bune”, a declarat Mircea Mălan.
Noua destinaţie a fost aleasă pentru că foarte mulți bihoreni au dorit o legătură a orașului cu nordul Italiei, Aeroportul din Milano fiind un aeroport cu aproape 15 milioane de pasageri pe an și cu peste 150 de destinații spre Europa și spre întreaga lume.
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a subliniat bucuria acestei zile, o nouă rută aeriană între oraș și o destinație internațională, pentru a face legătura cu Italia, unde trăiește o comunitate importantă de români, oferindu-le posibilități mult mai ușoare de a ajunge acasă.
„După ce Aeroportul Oradea, prin investițiile făcute de Consiliul Județean, s-a modernizat și s-a dezvoltat, așa cum am spus de fiecare dată vin încet,încet și zborurile. După rute de legătură dintre Oradea și București, din ce în ce mai multe şi cu prețuri din ce în ce mai scăzute, ați văzut avem legături cu Varșovia, avem legături cu Londra și acum avem legături cu Milano. Cu siguranță nu ne vom opri aici. Așa cum a subliniat și domnul vicepreședinte Mălan și cum am spus de fiecare dată, parteneriatul – nu numai în acest domeniu ci din toate domeniile în care am colaborat – dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean dacă a fost un parteneriat corect, transparent, a funcționat și a dat rezultate pentru orădeni și pentru bihoreni”, a spus primarul.
Program
Operarea rutei Oradea – Milano (Bergamo) se va face cu aeronave Airbus, programul de marţi are plecare la ora 18 şi aterizarea pe Aeroportul din Milano la 18.40, întoarcerea pe Aeroportul din Oradea, la 22.10.
Toate cursele operate de HiSky din Oradea spre București, Londra și Milano sunt subvenţionate de la bugetul judeţului şi al oraşului, fiind rezultatul unui acord de asociere încheiat în luna aprilie cu compania Air Oradea, deținută de Primărie și de CJ Bihor.
„Practic, s-a convenit un acord pe cinci ani, ei au ofertat o solicitare de compensaţie de 750.000 de euro pe cinci ani, adică aprox. 150.000 de euro pe an, conform calculelor de rentabilitate”, a precizat Răzvan Horga.
Ca proiect de viitor, vicepreşedintele Mălan a vorbit şi despre intenţia de a stabili relaţii directe cu Aeroportul din Munchen.
Sursa: Agerpres