Skip to main content

Specialiști din țară și din străinătate, la Facultatea de Drept din Oradea

 |  Crina Dobocan  | 

Facultatea de Drept din Oradea a fost, zilele trecute, gazda Bienalei Dreptului, un eveniment care a reunit specialiști din domeniul juridic și administrativ pentru a dezbate teme actuale și foarte dezbătute în practică.

Manifestarea a inclus, pentru prima dată, patru conferințe de specialitate și o masă rotundă dedicată profesiilor juridice, atrăgând un număr important de participanți din țară și din străinătate.

Astfel, în cadrul Bienalei s-au derulat conferințe de specialitate, după cum urmează:

  • Contenciosul Administrativ. Conferința Națională (ediția a V-a): ,,Contenciosul administrativ – garanția statului de drept”
  • Conferința de Administrație Publică (ediția a VI-a): ,,Eficiență în Administrația Publică”
  • Conferința de Drept Civil: ,,Consimțământ și Nulitate în Dreptul Civil”
  • Conferința de Științe Penale: ,,Științele penale la peste 10 ani de la adoptarea noilor coduri fundamentale ale României. Experiențe (și) din alte state”

Evenimentul a debutat cu un moment solemn: intonarea imnului de stat al României și un moment de reculegere în memoria profesorului Romulus Gidro, fost cadru didactic al Facultății de Drept.

În același cadru, prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, de la Universitatea București, a primit titlul de Doctor Honoris Causa.

Verginia Vedinaș, personalitate marcantă în Dreptul administrativ românesc, a fost omagiată pentru contribuțiile sale remarcabile, inclusiv implicarea în redactarea Codului administrative (între 2016-2018) și a Codului de procedură administrativă ale României (2018-2022), dar și pentru lucrările sale de referință publicate la nivel național și internațional.

Participare internațională

La Bienală au participat peste 90 de cadre didactice, cercetători și practicieni din domeniul juridic și administrativ, reprezentând centre universitare din România (Alba-Iulia, București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Timișoara, Tg. Mureș), Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Polonia și Turcia.

 Manifestarea a continuat cu derularea conferințelor de specialitate, ale căror lucrări s-au „întins” pe parcursul celor două zile. Dezbaterile au fost vii, cu accente intense, pe alocuri, dar apreciate de către participanți.

Bienala s-a încheiat cu o masă rotundă având tema „Digitalizare în profesiile juridice”. Reprezentanți ai Baroului Bihor și Satu-Mare, Curții de Apel Oradea, Camerei Notarilor Publici Oradea și ai Facultății de Drept au vorbit despre provocările și oportunitățile aduse de transformarea digitală în profesiile juridice.

Evenimentul a fost transmis live pe platforma juridice.ro, acumulând un număr semnificativ de vizualizări.

Mulțumim invitaților și partenerilor noștri, precum și tuturor celor care și-au adus contribuția la reușita evenimentului”, a declarat Cristian Miheș, decanul Facultății de Drept.

Crina Dobocan