Cursă contra cronometru pentru salvarea unei vieți. Elicopterul Black Hawk a zburat de urgență de la București la Oradea pentru un transplant

Dată:

La Oradea a avut loc o nouă intervenție de prelevare de organe, în urma căreia un ficat și o pereche de cornee au fost pregătite pentru transplant. Pentru ca organele să ajungă în cel mai scurt timp la destinație, a fost mobilizat un elicopter Black Hawk din dotarea Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, într-o misiune în care fiecare minut a fost decisiv.

Elicopterul a decolat din București cu o echipă formată din cinci chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni. Medicii au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde au prelevat ficatul de la un donator. În același timp, o altă echipă medicală a prelevat o pereche de cornee.

Întreaga operațiune de la sol a fost susținută de echipele ISU Bihor, care au transportat rapid atât medicii veniți din București, cât și organele între Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor și Aeroportul Internațional Oradea, astfel încât misiunea să se desfășoare fără întârzieri.

După finalizarea prelevării, elicopterul Black Hawk s-a întors în Capitală și a aterizat pe terenul Facultății de Pompieri, ales pentru apropierea de Institutul Clinic Fundeni. Ficatul a fost transportat imediat la institut, unde urma să fie folosit pentru transplant.

Foto: Carmen Pantis arhivă personală
Foto: Carmen Pantis arhivă personală

Perechea de cornee a fost dusă ulterior la Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, transportul fiind asigurat prin logistica organizată de Agenția Națională de Transplant.

Misiunea arată încă o dată cât de important este rolul elicopterelor Black Hawk în intervențiile medicale de urgență, unde fiecare secundă poate face diferența. Reușita acestei operațiuni s-a bazat pe colaborarea dintre echipajul aerian, echipele medicale, ISU Bihor și Agenția Națională de Transplant, care au dus la bun sfârșit o nouă cursă contra cronometru pentru salvarea unor vieți. Mulțumim tuturor colegilor implicați pentru mobilizarea exemplară în această misiune contra timp”, au mulțumit reprezentanții Inspectoratului General de Aviație al MAI.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular