Cupa Mondială de Gimnastică Aerobică se ține la Oradea. Sportivi din 12 țări se pregătesc pentru marele spectacol de la Oradea Arena

Dată:

Au mai rămas doar câteva zile până la unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale verii. În perioada 31 iulie – 2 august, Oradea Arena va găzdui Cupa Mondială de Gimnastică Aerobică și RomGym Trophy 2026, competiție care va aduce la Oradea sportivi, antrenori, oficiali și iubitori ai gimnasticii din mai multe țări.

Timp de trei zile, orașul va fi unul dintre punctele importante ale gimnasticii aerobice mondiale. Publicul va avea ocazia să urmărească evoluții spectaculoase, în care se îmbină forța, precizia, tehnica, energia și expresivitatea sportivilor. Evenimentul se desfășoară sub egida simbolică „Nadia 10”.

Competiția are loc într-un an cu o încărcătură specială pentru sportul românesc. În 2026 se împlinesc 50 de ani de când Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice feminine, la Jocurile Olimpice de la Montreal, în anul 1976.

Sportivi din 12 țări și-au anunțat participarea la ediția din acest an. Este vorba despre reprezentanți ai Bulgariei, Estoniei, Finlandei, Germaniei, Greciei, Italiei, Lituaniei, Portugaliei, României, Slovaciei, Ucrainei și Ungariei.

Participarea sportivilor din numeroase state europene confirmă amploarea internațională a competiției și demonstrează că Oradea poate găzdui evenimente sportive de cel mai înalt nivel.

Un reel video dedicat competiției a fost publicat pe pagina de Facebook a Federației Române de Gimnastică.

Oradea Arena oferă infrastructura necesară organizării unor competiții internaționale și a evenimentelor care aduc publicul mai aproape de sport, performanță și de modelele autentice pe care le pot urma cei mai tineri.

Organizatorii îi invită pe orădeni și pe toți iubitorii gimnasticii să fie alături de sportivii României și să urmărească din tribune momentele importante ale competiției.

Biletele pot fi cumpărate online, prin platforma Eventbook, la adresa: https://eventbook.ro/sport/bilete-cupa-mondiala-de-gimnastica-aerobica-romgym-trophy-nadia-10.

Copiii cu vârsta de până la 10 ani au acces gratuit pe întreaga durată a evenimentului. Prin această gratuitate, organizatorii își propun să încurajeze participarea familiilor și să îi apropie pe cei mici de valorile sportului de performanță.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular