Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. Boboteaza este sărbătorită la 6 ianuarie de Biserica ortodoxă, greco-catolică și romano-catolică. Sărbătoarea mai este cunoscută și sub denumirea de Epifania sau Teofania, adică Dumnezeiasca Arătare. Momentul Botezului în Iordan este marcat de descoperirea Sfintei Treimi – prin glasul Tatălui din cer, al Duhului Sfânt, în chip de porumbel, și al Fiului, în apele Iordanului.

Această zi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou. Până în 6 ianuarie, preoţii au mers pe la casele credincioşilor pentru a vesti Botezul Domnului şi pentru a le binecuvânta şi stropi casele cu apă sfinţită. Credincioşii îl primesc în fiecare an pe preot cu Iordanul deoarece, spun ei, le aduce bunăstare. Acest obicei se păstrează în amintirea Botezului lui Isus în apele Iordanului, de către Ioan Botezătorul.

Cine era Ioan Botezătorul?

Biblia vorbește despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergătorul lui Isus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnându-i pe iudei la pocăinţă. Îmbrăcămintea lui Ioan era foarte simplă, făcută din păr de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Icoanele au păstrat, de-a lungul timpului, această imagine, înfățișându-ni-l pe Botezător ca pe un pustnic cu părul lung și barbă aspră.

Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim și din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezați de el în râul Iordan. Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și mărturisească păcatele și să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar cel ce va veni după el (adică Isus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Vestind venirea lui Isus Cristos, Ioan spunea că acela este mult mai mare și mai puternic decât el.

Sfânta Evanghelie ne povesteşte că şi Isus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus:

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii.

Ieșind Isus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis și Spiritul lui Dumnezeu s-a vărsat, pogorându-se ca un porumbel și venind peste El zicând:

Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.

Credinţe şi tradiţii

Boboteaza e considerată „vârful de lance” al iernii: cum era vremea în ziua de Bobotează, se credea că aşa va fi şi timpul în restul iernii. Şi în ziua de astăzi se mai vorbeşte despre „gerul Bobotezii”.

Boboteaza e ultima sărbătoare din ciclul sărbătorilor Crăciunului, când se sfinţeau toate apele. Apele din răuri şi fântâni se considerau „curate” până când femeile spălau prima dată rufe sau le foloseau apa.

Înainte de Bobotează, şi în trecut, şi în prezent, preotul umbla cu crucea pe la case, să le sfinţească. Umblatul cu crucea pe la case făcea din preot persoana cea mai importantă din cadrul comunităţii săteşti, el cunoscând situaţia fiecărui membru al acesteia.

„Fuiorul popii”, un obicei mai ales din Moldova, dar şi din Transilvania. Atunci când preotul umbla cu crucea, primea un fuior de la fiecare casă. „Fuiorul popii” era ales de către femeie dintre cele mai frumoase fuioare ale ei, cu credinţa că, peste vară, cânepa se va face mai frumoasă şi fuioarele următoare vor fi mai bune decât cel dat preotului.

„Obiceiurile s-au schimbat: au început să se modernizeze după desfiinţarea iobăgiei, s-au modernizat şi mai mult după primul război mondial, iar după revoluţia din 1989 s-au demonetizat complet”, afirmă etnologul Ioan Toşa de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, citat de radiocluj.ro.

În foarte puţine sate se mai colindă de Crăciun. La oraş, dacă înainte de 1989 se auzeau colinde aproape la fiecare apartament de bloc, acum e tăcere, remarcă etnologul pentru sursa citată, în urma observaţiilor personale.

Un obicei care s-a păstrat şi în zilele noastre e cel de sfinţire a apei la Bobotează. Apa sfinţită se punea peste toate lucrurile din gospodărie, începând cu fântâna. Unii o foloseau – şi o folosesc – ca medicament, considerând că are proprietăţi miraculoase. Apa sfinţită la Bobotează nu se „strică”, rămâne la fel de curată şi bună tot anul.

În noaptea de Bobotează, la fel ca de Crăciun, se credea că se deschide cerul. Oamenii curaţi la suflet pot vedea cerul deschis şi pot cere orice de la Dumnezeu, iar ceea ce cer li se va împlini.