Concert românesc, la Filarmonica de Stat din Oradea, de Ziua Unirii Principatelor

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Filarmonica de Stat Oradea propune publicului un concert vocal-simfonic dedicat muzicii românești. Evenimentul are loc sâmbătă, 24 ianuarie 2026, de la ora 19.00, în sala de concerte „Enescu – Bartók” și poartă titlul „Românește”.

Concertul este dirijat de Marius Hristescu, care semnează și orchestrațiile pieselor populare din program. Pe scenă urcă Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat Oradea, alături de doi soliști cunoscuți: soprana Diana Țugui și interpretul de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu. Corul este pregătit de dirijorul Laurențiu Bischin.

Programul aduce laolaltă muzica cultă românească și folclorul. Publicul va asculta lucrări semnate de Constantin Silvestri, Marțian Negrea, Filaret Barbu, Anton Pann, George Grigoriu și Marius Hristescu, dar și cântece populare cunoscute, precum „Cât îi Maramureșul”, „Săracă inima me”, „Mocirița”, „Mărioară de la Gorj” sau „Hai să-ntindem hora mare”. Concertul va cuprinde și piese cu mesaj patriotic, printre care „Treceți batalioane române”.

Deschiderea serii aparține lucrării „Trei piese pentru orchestră de coarde” de Constantin Silvestri, bazată pe teme populare din Bihor. Lucrarea a fost prezentată în primă audiție în anul 1951, la Ateneul Român, sub bagheta compozitorului. Muzica păstrează legătura cu folclorul, dar îl prezintă într-o formă personală, adaptată limbajului orchestral.

Concertul din 24 ianuarie continuă seria evenimentelor dedicate culturii românești, după recitalul organizat de Filarmonica din Oradea cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Sub titlul „Românește”, instituția propune o reîntoarcere la rădăcini și la muzica născută din satul românesc, adusă pe scena de concert într-o formă accesibilă publicului de azi.

Evenimentul vrea să fie o invitație la redescoperirea folclorului și a muzicii românești.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular