Consiliul Județean Bihor a premiat, joi seara, primăriile care au câștigat a IV-a ediție a concursului ,,Campionatul bihorean al curățeniei”, desfășurat în cadrul campaniei ,,Luna curățeniei în Bihor”.
Și anul acesta comunitatea bihoreană s-a implicat în campania pentru un ,,Bihor Curat”.
La acțiunile de igienizare au luat parte primari, profesori, elevi, studenți, preoți, enoriași, oameni de afaceri, presa locală și cetățenii preocupați de protejarea mediului.
,,Județul nostru este împărțit în șase zone mari de operare, astfel că am avut câte trei câștigători în fiecare zonă. Locul I din fiecare zonă a câștigat 100.000 lei, locul II 50.000 de lei, iar locul III 30.000 de lei. Sumele vor putea fi folosite doar pentru realizarea unor proiecte de mediu – un parc, loc de joacă, teren de sport etc.”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Eco provocare
În cadrul campaniei a fost organizat și concursul ,,EcoProvocarea”, adresat elevilor bihoreni. Tragerea la sorți pentru aflarea celor 252 de câștigători se va realiza în zilele următoare. Fiecare câștigător va primi un voucher Decathlon în valoare de 500 de lei.
În plus, se vor acorda 3 tabere pentru elevii extrași, în noua locație amenajată special pentru tabere în comuna Șinteu.
,,Vom continua să ne preocupăm de curățenia din județul nostru pentru că ea nu se poate face decât împreună”, a asigurat Mălan.
Primării câstigatoare la ,,Campionatul bihorean al curățeniei”:
Zona 1B:
- Locul I: Toboliu;
- Locul II: Sântandrei;
- Locul III: Oșorhei;
Zona 2:
- Locul I: Aleșd;
- Locul II: Bulz;
- Locul III: Șinteu;
Zona 3:
- Locul I: Mădăras;
- Locul II: Cociuba Mare;
- Locul III: Avram Iancu;
Zona 4:
- Locul I: Drăgănești;
- Locul II: Beiuș;
- Locul III: Tărcaia;
Zona 5:
- Locul I: Marghita;
- Locul II: Balc;
- Locul III: Buduslău;
Zona 6:
- Locul I: Sâniob;
- Locul II: Sălacea;
- Locul III: Săcueni.
Teodora Mihai