Furnizorii de servicii medicale din Bihor care nu au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate mai au doar câteva zile pentru a intra în sistem. CAS Bihor a deschis oficial sesiunea de contractare pentru perioada iunie – decembrie 2026, iar dosarele pot fi depuse până în 21 mai, ora 17.00.
Sesiunea este destinată furnizorilor de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale și celor din programul național de autism care nu au în prezent contracte în derulare cu CAS Bihor.
Anunțul vine în baza prevederilor din Hotărârea de Guvern nr. 521/2023 privind pachetele de servicii și Contractul-cadru din sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și a Ordinului nr. 1857/441/2023 privind normele de aplicare ale acestuia, cu toate modificările și completările ulterioare. Procedura are la bază și adresa transmisă de CNAS în 6 mai 2026 și înregistrată la CAS Bihor în aceeași zi, prin care a fost stabilită organizarea procesului de contractare din luna mai 2026 pentru toate domeniile de asistență medicală, cu excepția spitalelor.
Reprezentanții furnizorilor interesați trebuie să transmită documentele exclusiv online. Toate actele trebuie semnate electronic, cu semnătură extinsă sau calificată, de reprezentantul legal al furnizorului.
CAS Bihor precizează că documentele necesare pentru fiecare tip de asistență medicală sunt disponibile pe site-ul instituției, în secțiunea „Furnizori de servicii medicale – Contractare sesiunea mai 2026”. Tot acolo pot fi găsite calendarul complet al procedurii și lista documentelor necesare pentru încheierea contractelor, în secțiunea „Informații Furnizori/Contractare MAI 2026”.

Jr. Gheorghe Varga, directorul general al CAS Bihor, atrage atenția că documentele vor fi acceptate doar în format electronic și doar la adresele de e-mail menționate în opisul fiecărui domeniu de asistență medicală.
Pot participa la această sesiune restrânsă numai furnizorii care îndeplinesc criteriile și condițiile prevăzute în anunțul de contractare.
„Cererea/solicitarea de încheiere a contractului pentru perioada iunie-decembrie 2026, împreună cu documentele de contractare opisate, se vor trimite doar în format electronic, cu semnătura electronică extinsă/calificată a reprezentantului legal, până în 21.05.2026, ora 17,00, la adresele de e-mail menționate în opisul fiecărui domeniu de asistență medicală. Sunt eligibili pentru a participa la această sesiune restrânsă de contractare doar furnizorii care îndeplinesc criteriile prezentate în anunțul de contractare”, a precizat jr. Gheorghe Varga.
Calendarul anunțat de CAS Bihor pentru sesiunea din mai 2026 este următorul:
- anunțul privind deschiderea sesiunii de contractare va fi publicat pe site și în mass-media începând cu 8 mai 2026;
- depunerea și înregistrarea cererilor și documentelor se face între 18 și 21 mai 2026, până la ora 17.00;
- verificarea condițiilor și criteriilor de eligibilitate are loc între 22 și 25 mai 2026;
- lista furnizorilor respinși va fi afișată în 25 mai 2026;
- contestațiile pot fi depuse până în 26 mai 2026;
- soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor vor avea loc în 27 mai 2026;
- redactarea și semnarea contractelor sunt programate în perioada 28 – 29 mai 2026.
Cererea pentru încheierea contractului valabil în perioada iunie – decembrie 2026, împreună cu toate documentele solicitate, trebuie transmisă până în 21 mai 2026, ora 17.00.
Crina Dobocan


