Familia dr. Daniela Maria Jovrea a anunțat programul momentelor de rămas-bun pentru medicul primar urolog din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, plecat dintre cei dragi mult prea devreme.
Cei care vor să fie alături de familie și să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela satului Drăgănești, comuna Drăgănești. Parastasul a avut loc joi, 1 mai. Stâlpii vor avea loc vineri, 2 mai, de la ora 20:30, iar înmormântarea este programată duminică, de la ora 13:00, în același loc.
În aceste clipe grele, fiica medicului, Lovas Brigita, studentă la Medicină, a transmis un mesaj care a emoționat până la lacrimi.
Tânăra a spus că mama sa a fost cea mai importantă persoană din viața ei și că dragostea pentru ea nu se va stinge niciodată. A vorbit despre omul care și-a dedicat viața binelui, care a salvat oameni și a adus speranță celor aflați în suferință.

Fiica dr. Daniela Jovrea a mai spus că mama sa a continuat să facă bine și după plecare, salvând alte vieți, exact așa cum a trăit mereu. Totodată, i-a promis că va merge mai departe cu tot ce a învățat de la ea și că va face tot posibilul pentru a o face mândră.
„Ai fost și vei rămâne cea mai importantă persoană din viața mea. Te-am iubit mai mult decât pot exprima în cuvinte, te iubesc în fiecare clipă și te voi iubi toată viața mea. Dragostea mea pentru tine nu se va stinge niciodată. Toată existența ta a fost dedicată binelui, ai salvat vieți și ai adus lumină în sufletele oamenilor. Iar acum, chiar și la plecare, ai continuat să faci același lucru, ai salvat alte vieți, așa cum doar tu ai știut. Asta spune totul despre cine ai fost. Îmi place să cred că Doamne Doamne a avut nevoie de tine acolo sus, în cer, pentru că ești un suflet prea bun ca să nu continui să ajuți și de acolo.
Știu că vei avea grijă de oameni și de sus, așa cum ai făcut mereu. Te iubesc enorm și îți promit că voi face tot ce pot ca să fii mândră de mine. Voi duce mai departe tot ce m-ai învățat și nu voi uita niciodată cât de mult ai însemnat pentru mine. Te iubesc, mamă. Pentru totdeauna”, a scris tânăra de 19 ani.
Mesajele de condoleanțe au umplut rețelele de socializare. Prieteni, colegi, clinici cu care a colaborat, foști pacienți și oameni care au cunoscut-o au scris despre bunătatea, calmul și ajutorul primit de la medicul bihorean.

O apropiată a transmis că dr. Daniela Jovrea a fost pentru ea o prietenă dragă și că îi va rămâne mereu recunoscătoare pentru grija purtată mamei sale în momente grele.
Un alt mesaj vorbește despre anii petrecuți împreună în gărzi, despre nopțile lungi din spital și despre medicul care punea mereu pacientul pe primul loc. Autoarea mesajului spune că Daniela Jovrea nu a văzut medicina doar ca pe o meserie, ci ca pe o chemare.
„Îmi este aproape imposibil să accept că scriu aceste rânduri de adio. A fost nu doar colega mea, ci și o prietenă dragă, alături de care am împărțit atâtea gărzi, nopți lungi și momente în care oboseala era învinsă doar de dorința noastră de a face bine.
O văd și acum așa cum era mereu — calmă, atentă, profund empatică, lucrând cu o abnegație rară, punând pacientul înainte de orice. Pentru «Doctor D» medicina nu a fost doar o profesie, ci o chemare trăită cu toată ființa. A știut să aducă nu doar tratament, ci și speranță și liniște acolo unde era cea mai mare nevoie.
Pentru mine, Daniela, ai fost și vei rămâne omul pe care m-am putut baza în cele mai grele momente, colega care înțelegea dintr-o privire și prietena care știa să aline fără cuvinte. Tatăl meu ți-a datorat atât de mult, iar eu îți voi purta mereu recunoștință pentru grija și devotamentul cu care l-ai tratat.
Gestul tău final, de a dărui viață mai departe, este atât de profund și atât de al tău… o continuare firească a modului în care ai trăit — pentru ceilalți.
Rămâne un gol imens, dar și o lumină: amintirea ta, exemplul tău, tot binele pe care l-ai făcut.
I-ai urmat îndeaproape dr Vharoon Sharma și dr Magheru Călin. Drum lin, suflet bun. Îți vom duce dorul”, a scris dr. Natalia Hrihorisan.
Au fost transmise și mesaje din partea celor care spun că medicul a plecat așa cum a trăit: cu inimă bună, iubind oamenii și punând viața mai presus de orice.
„Îți voi rămâne mereu recunoscătoare pentru grija deosebită, răbdarea și sufletul cu care ai fost alături de mama mea în momentele ei grele. Nu voi uita niciodată!”, a scris o pacientă.
Dr. Daniela Maria Jovrea a murit la vârsta de 53 de ani, după ce a suferit un anevrism cerebral rupt în data de 14 aprilie. Medicii au luptat pentru a-i salva viața, însă ulterior a fost declarată moartea cerebrală.
Chiar și atunci, povestea sa nu s-a oprit. Fiica sa a decis să respecte dorința mamei și a semnat acordul pentru donarea de organe și țesuturi.
Rinichii au ajuns la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, corneea la București, iar ficatul a fost preluat de echipa de la Institutul Clinic Fundeni, unde a oferit o nouă șansă la viață unei tinere asistente medicale aflate în stare critică.
„«DA pentru Viață!» Viața unei foarte iubite doctorițe din Oradea, chirurg urolog Daniela Jovrea, s-a curmat joi noaptea, la 53 de ani, din cauza unui anevrism spart pe 14 aprilie. Lupta colegilor ei pentru a o menține vie a depasit stiinta si tehnologia, declarandu-se moartea cerebrală. Dar fiica ei, Lovas Brigita, 19 ani, studenta la Medicina, a trecut peste durerea coplesitoare și a decis că existența mamei trebuie să continue în alți oameni care altfel n-ar mai fi fost.
Ce ironie binefăcătoare a destinului, fericit și crud: să trăiești salvând în continuu și să mori dăruind ani mulți altora.
Așa că noaptea trecută și dimineața de azi (vineri dimineața – n.r.) au fost pline pentru doctorii de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj Napoca – unde au ajuns rapid cei doi rinichi -, pentru oftalmologii din Capitală la care a ajuns corneea, respectiv pentru echipa de la Institutul Clinic Fundeni a prof. dr. Vlad Brațoveanu, umăr la umăr cu prof. ATI Dana Tomescu, care a recepționat ficatul ce a redat incredibil viața unei tinere asistente medicale. Aceasta avea îngrozitorul sindrom hepato-pulmonar în stadiu terminal, doar câteva ore îi mai rămăseseră de trăit pe aparate și cu masca de oxigen. La finalul operației doctorii s-au îmbrățișat și zeci de minute au plâns continuu. De fericire!!!”, a scris Dorin Chiotea.
Prin tot ce a făcut în viață și prin gestul făcut la final, dr. Daniela Jovrea rămâne în memoria celor care au cunoscut-o ca un medic care a ajutat oameni până în ultima clipă, chiar și după moarte.
Crina Dobocan


