Lucrările la noul Centru Cultural Multifuncțional din Oșorhei au început. Investiția, în valoare de 17 milioane de lei, este finanțată din fonduri europene și are ca scop construirea unui spațiu modern destinat întregii comunități.

Proiectul prevede desființarea corpurilor C1, C2 și C3, construirea unui Centru Cultural Multifuncțional, amenajarea parcărilor și realizarea racordurilor la utilități, a anunțat primarul Ioan Gligor.
Noua clădire va deveni Casa de Cultură a comunei și va putea fi folosită de toți cei aproximativ 10.000 de locuitori ai Oșorheiului, dar și de alte persoane care vor participa la evenimente organizate aici.

Sala de spectacole va avea o capacitate de 400 de locuri și va fi echipată cu instalații moderne de sonorizare și iluminat, astfel încât să poată găzdui spectacole, concerte, conferințe și alte activități culturale. La etajul centrului va fi amenajat și un spațiu destinat fitnessului, dotat cu echipamente specifice.

Reprezentanții Primăriei Oșorhei spun că dezvoltarea comunei impune investiții importante în infrastructură. Deși localitatea are o populație mai mare decât unele orașe, nu dispune de infrastructura pe care acestea o au deja. Din acest motiv, administrația locală trebuie să realizeze aproape de la zero numeroase obiective necesare comunității, printre care săli de sport, parc industrial, creșe, casă de cultură, drumuri noi, rețele de apă, canalizare, gaze și alte investiții.

„Este un proiect pe care oamenii îl așteaptă de mulți ani. Ne dorim ca noul Centru Cultural să fie un loc în care copiii, tinerii și adulții să se întâlnească, să participe la spectacole și evenimente și să se bucure de condiții moderne. Continuăm să atragem fonduri pentru investiții de care comuna are nevoie”, a spus Ioan Gligor, primarul comunei Oșorhei.

Potrivit autorităților locale, astfel de proiecte nu ar putea fi realizate doar din bugetul comunei. Din acest motiv, administrația caută permanent surse de finanțare și colaborează cu instituțiile implicate pentru a obține fondurile necesare dezvoltării localității.

„O comună care crește are nevoie și de spații moderne pentru activități culturale și sociale. Acest centru va fi folosit de întreaga comunitate și cred că va deveni un loc important pentru viața comunei. Ne dorim ca lucrările să meargă bine și să fie finalizate în termenul stabilit”, a spus și Mihnea Andrei Dumitreanu, viceprimarul comunei Oșorhei.
Termenul de execuție al lucrărilor este de 24 de luni.
Crina Dobocan


