Skip to main content

Asfalt peste Inelul Metropolitan

 |  Crina Dobocan  | 

De săptămâna viitoare se va turna asfalt pe inelul metropolitan, între Oșorhei și Cheriu, a anunțat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Lucrările la Lotul 2 al inelului metropolitan, ce leagă Oșorhei de Băile Felix, au început în luna iulie și s-au extins pe toată lungimea (de peste 6 kilometri).

Lucrările sunt avansate pe primii trei kilometri, de la girația de pe centura Oșorhei până în dreptul localității Cheriu. Pe acest tronson, betonul stabilizat este așternut pe întreaga lungime și de săptămâna viitoare va începe turnarea primului strat de asfalt. Ne propunem ca acest tronson, după ce se așterne și cel de-al doilea strat de asfalt, să fie deschis provizoriu circulației din a doua jumătate a lunii noiembrie, pentru locuitorii din Oșorhei și Cheriu”, a mai precizat Ilie Bolojan.

Potrivit lui, pe tronsonul de la Cheriu până la pădurea de lângă Băile 1 Mai se profilează șanțurile, se așterne balastul stabilizat și sunt în construcție două poduri în văile ce traversează zona între Cheriu și Rontău și la intrarea în pădure.

Pe acest segment nu se va putea circula până în primăvara anului viitor.

Ne propunem ca circulația pe întreaga lungime de peste 17 km a inelului metropolitan să fie deschisă din primăvara anului viitor. Până atunci, se vor finaliza inclusiv lucrările complexe la cele două viaducte de pe traseu”, a mai precizat șeful CJ Bihor.

Crina Dobocan
Foto: Ilie Bolojan