Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță că, la finalul lunii octombrie 2025, sunt disponibile aproape o mie de locuri de muncă în județ. Cele mai multe posturi sunt în Oradea (644), dar se găsesc oferte și în alte localități precum Salonta, Beiuș, Marghita, Ștei sau Borș.
S-a finalizat modernizarea străzii Apateului, tronsonul paralel cu strada Tompa Mihaly
Primăria Oradea, prin Direcția Tehnică, a finalizat și recepționat lucrările de modernizare a străzii Apateului, pe tronsonul cuprins între numerele 32 – 34, paralel cu strada Tompa Mihaly.
Panică la Ștei! Zeci de locatari au fugit dintr-un bloc din cauza unui incendiu
Noaptea trecută, locatarii unui bloc din orașul Ștei au trecut prin momente de panică, după ce un incendiu a izbucnit pe casa scării. Flăcările au fost observate în jurul orei 22:50, iar autoritățile au fost alertate imediat.
Accident de film în Oradea – mașină răsturnată și trafic blocat
Un accident șocant a avut loc joi dimineață, 30 octombrie, în Oradea, în intersecția mare de la Emanuel. O mașină s-a răsturnat și a rămas cu roțile în sus după ce două autoturisme s-au ciocnit în intersecția dintre Calea Aradului și Bulevardul Decebal.
Arome din toată lumea, la Universitatea din Oradea. Studenții străini au gătit ca acasă
Mâncăruri din toate colțurile lumii, voie bună și multă prietenie – așa s-ar putea descrie pe scurt seara de marți, 28 octombrie, când Universitatea din Oradea a găzduit o nouă ediție a evenimentului „International Dinner”. Manifestarea, devenită deja o tradiție, a fost organizată de Departamentul de Relații Internaționale, împreună cu studenții voluntari din programul „Erasmus Orientation”.
Tânăr din Bihor prins după ce a furat bunuri de peste 100.000 de lei dintr-o mașină
Un tânăr de 24 de ani, din localitatea Vașcău, județul Bihor, a fost reținut de polițiștii din Oradea, fiind bănuit că ar fi furat bunuri de peste 100.000 de lei dintr-un autoturism parcat pe o stradă din municipiu.
Bărbat din Bihor reținut după ce a schingiuit un cal și a postat imaginile pe o rețea socială
Un bărbat de 47 de ani din comuna Lugașu de Jos, județul Bihor, a fost identificat și reținut de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor.
Oradea devine capitala distracției! Oradea Nights Festival 2025 vine cu show-uri spectaculoase și artiști de top
La final de octombrie, Oradea se pregătește pentru un weekend plin de muzică și energie. În 31 octombrie și 1 noiembrie, Oradea Arena va găzdui Oradea Nights Festival 2025, un eveniment dedicat tinerilor și pasionaților de muzică urbană.
Doliu în baschetul orădean. S-a stins din viață un om dedicat sportului cu mingea la coș
Doliu în baschetul orădean. Alexandru Scheiner, fost arbitru și om dedicat sportului cu mingea la coș, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de miercuri, 29 octombrie 2025. Vestea tristă a fost primită cu durere de întreaga comunitate sportivă din Oradea.
Performanță uriașă pentru șahul românesc. SuperChess România, victorie pe linie la Rodos. Cine sunt cei doi lideri ai șahului românesc
Echipa SuperChess România a reușit o victorie istorică la competiția de la Rodos, Grecia, unde a obținut șapte victorii din tot atâtea meciuri. Românii au încheiat turneul neînvinși. Ei au scris astfel o nouă pagină de glorie pentru șahul românesc.
Tânăra-minune din Oradea a cucerit Ungaria. Giulia Popa, campioană la J200 Kiskut Open
Giulia Popa a fost la înălțime în proba de simplu feminin la J200 Kiskut Open, competiție desfășurată la Szekesfehervar, în Ungaria, între 20 și 26 octombrie 2025. Turneul face parte din circuitul ITF World Tennis Tour Junior.
Victorie categorică pentru CSM Oradea în cea de-a doua etapă a Water Polo Champions League
Formația antrenată de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu a surclasat marți seară, 28 octombrie, pe VPK Primorac Kotor din Muntenegru, scor 14 la 7, într-un meci disputat la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea, în fața a aproximativ 700 de spectatori.
Beiușul se pune în mișcare. Peste 500 de concurenți din toată țara vin la Running Day 2025
Sâmbătă, 1 noiembrie, municipiul Beiuș va găzdui cea de-a șasea ediție a competiției Beiuș Running Day, o zi dedicată mișcării și sportului în aer liber. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Atletic Beiuș, condus de Marcel Laza, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local.
Șofer din Oșorhei reținut după ce a fost prins băut la volan
Un bărbat de 45 de ani, din comuna Oșorhei, județul Bihor, a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în trafic conducând sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc duminică, 27 octombrie, pe inelul metropolitan Oradea, în afara localității Cordău.
Muzeul Țării Crișurilor găzduiește o nouă expoziție de artă naivă semnată de Mihai Dascălu
Orădenii sunt invitați marți, 4 noiembrie 2025, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției personale de artă naivă a pictorului Mihai Dascălu, organizat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.
Studenți și medici tineri din țară se reunesc la „OraDentCongress 2025”, la Universitatea din Oradea
Asociația Studenților Stomatologi din Oradea (ASSO) organizează cea de-a treia ediție a congresului „OraDentCongress”, un eveniment dedicat studenților și tinerilor medici stomatologi. Acesta va avea loc în Aula Magna a Universității din Oradea și va reuni profesioniști din domeniul medicinei dentare.
Studenți orădeni, pe biciclete prin Olanda
Un grup de 11 studenți de la Departamentul de Educație Fizică și Kinetoterapie al Universității din Oradea a participat, între 12 și 18 octombrie 2025, la un program internațional desfășurat la Groningen, în Olanda. Programul internațional de tip BIP (Blended Intensive Programme) a reunit tineri din mai multe țări și a pus accent pe ideea de incluziune, colaborare și implicare activă în educația fizică.
Se forează piloții la pasajul suprateran de la ieșirea din Oradea spre Satu Mare
Avansează lucrările la realizarea pasajului suprateran care se construiește la ieșirea din Oradea spre SatuMare, deasupra sensului giratoriu dintre DN19 și Calea Bihorului. Prin realizarea acestui pasaj se va asigura fluidizarea traficului pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din Bihor, cu peste 11.000 de mașini zilnic.
Accident mortal la Marghita. O bătrână a murit în urma impactului cu o autospecială SMURD
Tragedie la Marghita, duminică, 26 octombrie. O femeie de 81 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut pe strada Tudor Vladimirescu.
Un pescar și-a pierdut viața în apele Crișului Negru
O ieșire la pescuit s-a transformat într-o tragedie, duminică seara, în localitatea Uileacu de Beiuș, județul Bihor. Un bărbat de 73 de ani și-a pierdut viața în apele Crișului Negru, după ce ar fi alunecat de pe mal.
Teatrul „Regina Maria” lansează prima colaborare cu unul dintre cei mai apreciați regizori europeni
Duminică și luni, 16 și 17 noiembrie, de la ora 19:00, Teatrul Regina Maria din Oradea va găzdui premiera spectacolului „Oglinda spartă”, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller. Reprezentațiile vor avea loc la Sala Mare, iar biletele sunt aproape epuizate.
Mai mulți elevi din Bihor au descoperit avantajele învățământului dual (FOTO)
Cu puține zile înainte de prima vacanță dintre module, Campusul pentru Învățământ Dual din Oradea a găzduit o vizită educativă a elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Lăzăreni.
Liceul „Nicolae Bolcaș” din Beiuș, recunoscut internațional pentru implicarea ecologică (FOTO)
Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” a primit, recent, distincția „Steagul Verde” și titlul de „Școală Verde” în cadrul programului internațional Eco-School, coordonat în România de Centrul Carpato–Danubian de Geoecologie (CCDG).
Copiii de la Grădinița „Mugurel” au învățat să facă pâine artizanală (FOTO)
Grupele Mijlocii „Mămăruțele” și „Spiridușii” de la Grădinița „Mugurel” din Oradea s-au transformat pentru câteva ore în adevărate ateliere de pâine artizanală. Alături de brutar Renata Wohl, de la Patiseria Woren, copiii au descoperit secretele preparării pâinii.
Toamna prinde viață, la Crișul Shopping Center. Artă, culoare și magie pentru întreaga familie
Toamna își face simțită prezența la Crișul Shopping Center, care îi dedică un decor plin de culoare și activități pentru toate vârstele. Vizitatorii sunt invitați la etajul 1 al centrului comercial să descopere farmecul anotimpului într-o atmosferă caldă și inspirantă.
Șoferul de 20 de ani care a provocat accidentul soldat cu moartea unei tinere în Bihor, arestat pentru 30 de zile
Tânărul de 20 de ani care a provocat accidentul mortal din localitatea Otomani, județul Bihor, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Marghita, la propunerea procurorului care instrumentează cazul.
Dispensarul din Vadu Crișului, complet renovat și modernizat. Spații noi pentru cabinete medicale
Comuna Vadu Crișului se pregătește să deschidă un dispensar modern, după finalizarea lucrărilor de reabilitare realizate printr-un proiect finanțat din fonduri PNRR, în valoare de peste un milion de lei.
Stocurile de sânge din Oradea, pe roșu. Donatorii cu O negativ și B negativ sunt așteptați urgent
Centrul de Transfuzie Sanguină din Oradea anunță o situație critică: rezervele de sânge pentru grupele O negativ și B negativ sunt aproape epuizate.
FC Bihor – CS Afumați 2-1: Bihorenii rămân pe locul 2 în Liga a II-a
FC Bihor a obținut o victorie importantă în fața celor de la CS Afumați, scor 2-1, și își menține locul secund în clasamentul Ligii a II-a. Partida, ultima a etapei a 11-a, s-a desfășurat pe stadionul Iuliu Bodola, în fața a aproximativ 1.000 de spectatori.
Pasiune pe roți. Expo Auto Oradea, în parcarea de la Era Shopping Park
Parcarea centrului comercial Era Park din Oradea a devenit,duminică, un punct de întâlnire pentru iubitorii de automobile, motociclete și camioane. Evenimentul „Expo Auto Oradea 2025” a reunit cele mai spectaculoase vehicule din țară, pregătite să impresioneze vizitatorii de toate vârstele.
„Minunatele culori ale Turciei”, prin obiectivul orădeanului stabilit în SUA (FOTO)
Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA) continuă să aducă în fața publicului expoziții de fotografie care îmbină arta și emoția. În parteneriat cu Summit Agro România și Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, prin Muzeul Orașului Oradea, sub egida Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), recunoscută de UNESCO, va fi deschisă o nouă expoziție deosebită.
Tragedie în Bihor. O tânără de 22 de ani a murit pe loc într-un teribil accident
Tragedie în localitatea Otomani, județul Bihor. În noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul volanului și a provocat un accident în care o tânără de 22 de ani a murit pe loc.
Artistul Ovi D Pop, singurul român care a expus la Photo Beijing 2025
România a fost reprezentată cu mândrie la „Photo Beijing 2025”, prin fotograful Ovi D. Pop, singurul român invitat să expună la această ediție. Evenimentul a avut loc la Beijing, pe 18 octombrie, și a adunat aproape 50 de expoziții și peste 5000 de lucrări semnate de artiști din 26 de țări.
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027, titlu acordat anual unui oraș care devine un model de implicare civică, inovație socială și colaborare între tineri, administrație, ONG-uri și mediul de afaceri. Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment la Vaslui, actuala Capitală a Tineretului, unde Oradea a fost reprezentată de viceprimarul Teofil Filimon.
CSM Oradea a „spulberat” CSM Mureșul Tîrgu Mureș înaintea duelului din Champions League
CSM Oradea a obținut o victorie impresionantă în Superliga Națională de polo pe apă, învingând clar CSM Mureșul Tîrgu Mureș cu scorul de 28-3. Meciul, din etapa a 4-a, s-a jucat sâmbătă, 25 octombrie, la Tîrgu Mureș.
CSM CSU Raiffeisen Oradea a câștigat greu cu CSM Corona Brașov: 79-70 și continuă seria victorioasă (FOTO)
CSM CSU Raiffeisen Oradea continuă seria victoriilor. Formația antrenată de Cristian Achim s-a impus sâmbătă seara, 25 octombrie, pe teren propriu, în fața celor de la CSM Corona Brașov, scor 79-70, în etapa a 6-a din Liga Națională de baschet masculin. Meciul disputat la Oradea Arena a adus a 7-a victorie consecutivă pentru „leii roșii”, care trec printr-o perioadă excelentă, în ciuda numeroaselor probleme de lot.
Premierul Ilie Bolojan, huiduit la Carei: „Sunt obișnuit cu aceste lucruri, n-am probleme”
Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit de mai multe persoane în timpul discursului oficial și după încheierea evenimentului dedicat Zilei Armatei Române de la Carei, el afirmând că este obișnuit cu astfel de lucruri și că nu are probleme.
CSM CSU Raiffeisen Oradea se duelează cu CSM Corona Brașov. De această dată, în Liga Națională, la Oradea Arena
Baschetbaliștii de la CSM CSU Raiffeisen Oradea revin pe teren propriu sâmbătă, 25 octombrie, pentru un nou meci tare în Liga Națională. De la ora 18:00, la Oradea Arena, „leii roș-albaștri” vor înfrunta din nou pe CSM Corona Brașov, în etapa a 6-a a sezonului regulat 2025/2026.
Lirian Harmony Center – Quantum Healing & Regenerative Medicine
Lirian Harmony Center este primul centru de medicină cuantică și regenerativă din Oradea, un spațiu unic dedicat vindecării profunde, reconectării cu sinele și restabilirii armoniei dintre trup, minte și spirit. Aici, medicina modernă se împletește cu știința conștiinței, într-o abordare completă a ființei umane.
Patricia Goina, campioană la dublu la turneul internațional Bol 12 ITF 2025
Jucătoarea orădeană Patricia Georgiana Goina a reușit o performanță importantă în cariera sa sportivă. Legitimată la CSM Oradea, tânăra tenismenă de 20 de ani a câștigat turneul internațional de tenis feminin Bol 12 ITF 2025, la proba de dublu, desfășurat în Croația între 20 și 25 octombrie.
O orădeancă a impresionat juriul de la „Vocea României”: „Asta nu este o piesă ușor de cântat”
O nouă orădeancă a reușit să impresioneze jurații de la Vocea României. Carla Florian, o tânără de 27 de ani, programator de meserie, a întors două scaune la audițiile pe nevăzute, reușind să-i facă pe Smiley și Irina Rimes să se „lupte” pentru ea.
Atelier de tăieței și sarmale, ca pe vremuri, la Ineu 312
Dacă ți-e dor de gustul tăiețeilor făcuți de bunica, la Ineu ai ocazia să-l retrăiești. Un atelier anume pregătit îți va oferi o zi tihnită, cu făină pe masă și voie bună în suflet. Sau dacă alegi atelierul de făcut sarmale, aici se vor împături frunze de varză cu umplutura tradițională. Oricare atelier veți alege, aveți ocazia de a descoperi secretele gustului autentic de acasă.
De la eșec la viziune. Cum a transformat Ruben Marian greutățile într-o companie care schimbă cultura de business din România
Ruben Marian este fondatorul și CEO-ul Utilben, companie românească de utilaje care a crescut de la intermedierea câtorva echipamente la o organizație cu impact național și aspirații internaționale. Parcursul lui nu este un șir de reușite lineare, ci o suită de încercări, decizii curajoase și o credință asumată că antreprenoriatul poate fi făcut corect, fără compromisuri.
FC Bihor, test de foc cu Afumați! Vine la Oradea echipa care nu a pierdut în deplasare
FC Bihor are parte duminică de un meci dificil pe teren propriu, în etapa a 11-a din Liga 2 Casa Pariurilor. Echipa orădeană primește vizita formației CS Afumați, una dintre cele două echipe care nu au pierdut până acum în deplasare, alături de Corvinul. Partida este programată pe Stadionul „Iuliu Bodola”, de la ora 11:30.
Escrocherii cu credite online. Doi bărbați din Salonta, arestați preventiv, după ce au păgubit zeci de oameni
Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta a anunțat că doi bărbați au fost arestați preventiv pentru o serie de înșelăciuni comise în ultimele luni, după ce s-ar fi dat drept reprezentanți ai unor instituții financiare nebancare și ar fi păcălit mai multe persoane să le ofere date personale pentru obținerea de credite.
Țeapă cu mașini de lux. Un bihorean, trimis în judecată pentru înșelăciune cu consecințe grave. Pagubă de peste 2,4 milioane de lei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au trimis în judecată un bărbat de 31 de ani, din Salonta, acuzat că a înșelat mai multe persoane și firme din România și Germania cu peste 2,4 milioane de lei. În același dosar a fost trimisă în judecată și una dintre firmele pe care le administra.
Universitatea din Oradea intră în liga europeană a cercetării moderne
Universitatea din Oradea face un nou pas în direcția modernizării cercetării, devenind membră a Coaliției pentru Dezvoltarea Evaluării Cercetării (CoARA) – o inițiativă europeană care își propune să schimbe modul în care este evaluată activitatea științifică.
Coliziune între două TIR-uri pe DN1, între Cluj și Oradea. Un șofer a ajuns la spital. Drumul, blocat complet
Traficul rutier este complet blocat, vineri dimineață, pe drumul național DN1, între Cluj-Napoca și Oradea, în zona localității Izvoru Crișului. Două autocamioane s-au ciocnit violent, iar unul dintre ele s-a răsturnat în afara șoselei.
Oradea – primul oraș din România care introduce plata biletelor de transport prin sistemul RoPay
Oradea devine primul oraș din România în care biletele pentru transportul public pot fi achitate direct din mijlocul de transport, prin scanarea unui cod QR RoPay – Bilet Oradea, utilizând aplicația bancară de pe telefonul mobil.
Doi bărbați din Bihor au fost reținuți de Poliția Animalelor după ce au împușcat un câine
Doi bărbați, cercetați pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept, uz de armă fără drept, respectiv instigare la comiterea acestor infracțiuni, reținuți de polițiștii de la protecția animalelor din Bihor.
Incendiu la o locomotivă de marfă, în Bihor. Trenul avea 30 de cisterne
Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la locomotiva unui tren de marfă aflat în apropierea Haltei Târgușor, în județul Bihor. Trenul avea 30 de vagoane de tip cisternă, însă acestea erau goale, astfel că nu a existat pericol de explozie.
Rafale de până la 120 km/h, în Bihor. Ce recomandă pompierii
Județul Bihor se află, începând de miercuri seara, sub atenționare meteorologică de Cod galben de vânt puternic, valabilă din 23 octombrie, ora 21.00, până pe 24 octombrie, ora 21.00. Meteorologii anunță rafale de vânt cu viteze de 50–70 km/h, în special în zonele joase, iar la munte vântul va sufla și mai tare – între 70 și 90 km/h, iar la peste 1700 de metri altitudine, chiar până la 120 km/h.
Controlor de calitate prins cu mită. A luat peste 42.000 de lei pentru a „închide ochii” la marfa stricată a unui furnizor de fructe de pădure din Beiuș
Un angajat al unui centru logistic din Turda, județul Cluj, a fost condamnat pentru luare de mită, după ce a recunoscut că a primit bani de la un furnizor de fructe de pădure pentru a accepta marfa acestuia, chiar și atunci când nu era conformă.
Varujan Vosganian, la Oradea. Va conferenția „Despre libertate” și va lansa volumul „Dublu autoportret
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal va găzdui joi, 30 octombrie 2025, de la ora 17.00, o întâlnire deosebită cu scriitorul și omul de cultură Varujan Vosganian. Evenimentul, intitulat „Despre libertate”, este organizat împreună cu Revista Familia și are loc în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea.
S-a crezut mai presus de lege. Un tânăr din Bihor, prins conducând fără drept
Un tânăr de 27 de ani, din comuna Finiș, județul Bihor, a fost depistat de polițiști în trafic în timp ce conducea, deși avea suspendat dreptul de a se urca la volan.
Atenție pe unde traversați! Aproape 100 de pietoni au fost amendați în Oradea
Peste 90 de pietoni au fost sancționați de polițiștii bihoreni în doar 24 de ore, în cadrul unei acțiuni menite să combată indisciplina pietonală și să reducă numărul accidentelor rutiere.
Sute de copii instruiți de pompierii bihoreni în cadrul „Școala Altfel: Prețuiți Viața!” (FOTO)
În ciuda vremii reci din ultimele zile, curțile subunităților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” Bihor au fost pline de voie bună. Zeci de grupe de preșcolari și elevi au venit aici, la activitățile din cadrul programului „Școala Altfel: Prețuiți Viața!”. Pompierii bihoreni le-au predat lecții practice despre siguranță și prim-ajutor.
Escrocherie cu „credite avantajoase”. Doi tineri de 19 ani, arestați. Oameni înșelați cu peste 60.000 de lei
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bihor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, au efectuat marți, 22 octombrie, opt percheziții domiciliare în județul Prahova, într-un dosar penal de înșelăciune.
Teatrul Regina Maria lansează o nouă ediție a TRM Academy – programul educativ care te ajută să te descoperi prin artă
Teatrul „Regina Maria” dă startul unei noi ediții a TRM Academy, un program educativ dedicat tuturor celor care își doresc să se cunoască mai bine prin intermediul artei teatrale, să-și dezvolte încrederea, abilitățile de comunicare și să-și depășească limitele prin exerciții creative.
Casa Darvas–La Roche devine „Casa cu nări aurii”
Casa Darvas–La Roche, una dintre cele mai valoroase clădiri din patrimoniul arhitectural al Oradiei, va fi redeschisă integral publicului începând cu 7 noiembrie 2025, odată cu inaugurarea expoziției de artă contemporană și modernă „Casa cu nări aurii”, organizată de Fundația Art Encounters în parteneriat cu Oradea Heritage.
Parcarea din zona străzilor Dimitrie Cantemir – Anatol France – Arieșului, gata pentru locuitori
Primăria Oradea a anunțat finalizarea și recepționarea lucrărilor de amenajare a acceselor auto și a locurilor de parcare din zona delimitată de străzile Dimitrie Cantemir, Anatol France și Arieșului. Parcarea se află în curtea blocurilor din zonă și a fost realizată după demolarea vechilor garaje.
Patru firme s-au înscris la licitația pentru mobilierul noului sediu al Consiliului Județean Bihor
În 22 octombrie 2025 s-a încheiat termenul de depunere a ofertelor pentru achiziția mobilierului ce va dota viitorul sediu al Consiliului Județean Bihor, situat pe strada Republicii nr. 35 din Oradea.
CRETA – Vara 2026 începe aici! Hotelurile bune se epuizează rapid! Prinde-le acum la cele mai bune tarife din Oradea
Hotelurile bune se epuizează rapid, așa că profită de cele mai avantajoase tarife și asigură-ți vacanța perfectă în Grecia. Zbor direct din Oradea, cu plecare pe 15 iunie 2026 – locurile sunt limitate.
Sănătatea mintală, parte din viața de zi cu zi. Dr. Sorin Iova, invitat special la evenimentul Help & Care Oradea
Asociația Help & Care organizează o nouă ediție a întâlnirilor dedicate sănătății mintale, ce va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 10:00, la Street Coffee Roasters, Oradea Shopping City, etajul 1.
Seară de muzică și rugăciune pentru martirii greco-catolici, la Beiuș
Duminică, 26 octombrie 2025, la Palatul Episcopal din Beiuș va avea loc un eveniment de comemorare a arestării Fericiților Episcopi Martiri. Evenimentul începe la ora 17.00 și este organizat de Protopopiatul Greco-Catolic Beiuș, Parohia Greco-Catolică Beiuș și Asociația „Ave Miriam”.
Psihoterapeut Monica Popa: „Nu trebuie să fii perfectă ca să fii o mamă extraordinară”
Psihoterapeutul Monica Popa lansează volumul „Mame suficient de bune”, o carte care vorbește sincer despre emoțiile, fricile și presiunile cu care se confruntă femeile după ce devin mame. Lucrarea își propune să fie un sprijin pentru mamele care se simt copleșite de responsabilități și de teama că „nu sunt destul de bune”.
Incendiu devastator, la o locuință din Rontău. Opt persoane s-au salvat la timp
Un incendiu violent a izbucnit marți, 21 octombrie, în jurul orei 13:40, la o casă din localitatea Rontău, mobilizând mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor.
