Furnizarea apei potabile va fi oprită marți, 18 august 2026, în mai multe zone din Oradea. Compania de Apă Oradea anunță că măsura este necesară pentru executarea unor lucrări la rețeaua de distribuție, în cadrul investiției „Coridorul de mobilitate Magheru–Republicii din Municipiul Oradea – Etapa II”.
Intervenția este programată între orele 9:00 și 20:00.
Problemele vor apărea în zonele alimentate de Stația de Hidrofor 209. Sunt vizate Piața București, strada Săvineștilor și strada Berzei.
Și locuitorii de pe Ștefan cel Mare și străzile din apropiere pot avea de suferit. În aceste zone nu este anunțată oprirea completă a apei, însă presiunea va fi scăzută pe durata lucrărilor.
Compania de Apă Oradea le recomandă celor afectați să își pregătească din timp o rezervă de apă pentru perioada în care alimentarea va fi întreruptă.
„O altă problemă poate apărea după reluarea furnizării. Apa ar putea fi tulbure pentru o perioadă scurtă, din cauza lucrărilor efectuate la rețea. În cazul în care apa nu este limpede, aceasta trebuie folosită doar pentru activități menajere. Apa poate fi folosită în scopuri obișnuite abia după ce se limpezește complet. Compania de Apă Oradea le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere pe durata lucrărilor”, au transmis reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.

