Americanul Jaizec Lottie a suferit o accidentare la coapsa piciorului drept în timpul partidei cu SCM Poli Timișoara, disputată în etapa a 10-a a sezonului regulat din Liga Națională de baschet masculin. Incidentul s-a petrecut la jumătatea sfertului al treilea, în urma unei acțiuni ofensive, iar jucătorul a părăsit imediat terenul. Lottie nu a mai revenit până la finalul meciului.
Echipa medicală prezentă la sală a stabilit că problema este una care va necesita un proces de recuperare. Totodată, medicii au spus că sunt necesare investigații detaliate înainte de a putea stabili un diagnostic clar și, implicit, perioada de pauză.
Prima evaluare a venit după efectuarea unei ecografii, care a arătat existența unui hematom la nivelul coapsei, a anunțat CSM Oradea pe pagina oficială. Totuși, mai arată reprezentanții CSM, rezultatele nu au fost suficiente pentru a trage o concluzie. Din acest motiv, s-a decis ca baschetbalistul american să facă un examen RMN, investigație ce ar trebui să ofere informațiile necesare pentru stabilirea duratei exacte de indisponibilitate.
Până la obținerea rezultatelor, Lottie urmează două ședințe de terapie pe zi: una la cabinetul dr. Alin Iova și alta la cabinetul medical de la Oradea Arena. Conform staffului medical, el nu va face efort în perioada următoare, deoarece recuperarea după o astfel de accidentare este dificilă și poate dura destul de mult.
Clubul a transmis că va oferi noi informații imediat ce rezultatele RMN-ului vor fi disponibile.
Crina Dobocan
Foto: CSM Oadea

