Un accident rutier s-a produs vineri dimineață, 31 iulie, pe DN1, în județul Bihor, unde două motociclete și un autoturism au fost implicate într-o coliziune. Cei doi motocicliști au fost asistați medical la locul evenimentului, însă nu au dorit să fie transportați la spital.
Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 9:57. Accidentul a avut loc pe DN1, la ieșirea din localitatea Gheghie spre Topa de Criș.
În urma impactului, cei doi motocicliști au fost preluați de echipajele medicale sosite la fața locului și au primit îngrijirile necesare. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, amândoi erau conștienți și prezentau leziuni ușoare. După evaluarea medicală, aceștia au refuzat transportul la spital.
Circulația în zonă nu a fost afectată , dar s-a desfășurat alternativ, sub supravegherea polițiștilor prezenți la locul accidentului.
Cauzele în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, care au făcut cercetări la fața locului pentru a lămuri toate împrejurările producerii evenimentului rutier.
Crina Dobocan

