Accident grav în zona Padiș. S-a intervenit cu elicopterul SMURD pentru un bărbat rănit
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor, aflați în serviciu de permanență la baza Salvamont Padiș, au intervenit luni, 4 august 2025, pentru acordarea primului-ajutor unui bărbat implicat într-un accident de bicicletă.
Potrivit salvamontiștilor bihoreni, victima (un bărbat în vârstă de 49 de ani) a fost găsită în stare de inconștiență, cu semne de confuzie, fractură de claviculă, traumatisme toracice și la nivelul bazinului, precum și escoriații pe față și membre. Salvatorii au fost sprijiniți de echipa medicală aflată în tabăra MASH, prezentă în zonă.

După stabilizarea stării pacientului, acesta a fost preluat de elicopterul SMURD sosit de la Baza Aeromedicală Jibou și transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Salvamontiștii atrag atenția asupra importanței purtării echipamentelor de protecție specifice sporturilor tehnice și recomandă ajustarea corectă a acestora, pentru prevenirea unor astfel de accidente.
„După acordarea îngrijirilor medicale, victima a fost preluată de echipajul aeromedical SMURD sosit de la Baza Jibou. Atragem atenţia asupra importanţei purtării şi reglării corespunzătoare a echipamentelor de protecţie specifice sporturilor tehnice.
În speranţa că împreună vom preveni accidentările grave, salvatorii montani din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont – Salvaspeo Bihor, vă doresc zile frumoase și liniștite la munte”, au transmis reprezentanții Salvamont – Salvaspeo Bihor.
Crina Dobocan