Pensionarii din județul Bihor care au solicitat bilete de tratament balnear pot intra în posesia acestora începând din această perioadă. Casa Județeană de Pensii Bihor a anunțat că începe distribuirea biletelor aferente seriei a 5-a, pentru sejururile programate să înceapă în data de 30 iunie 2026.
Pentru această serie, instituția a primit un total de 70 de bilete, repartizate în mai multe stațiuni balneare din țară. Cele mai multe locuri sunt disponibile la Băile 1 Mai, unde au fost alocate 50 de bilete. Alte 14 bilete au fost repartizate în stațiunea Moneasa. De asemenea, câte două bilete sunt disponibile la Buziaș, Covasna și Geoagiu Băi.
Beneficiarii își pot ridica documentele direct de la sediul Casei Județene de Pensii Bihor. Programul este de luni până joi între orele 08:00 și 14:00, iar vinerea între 08:00 și 12:00.
Reprezentanții instituției precizează că ultima zi în care biletele pot fi ridicate este 22 iunie 2026.
Locurile care nu vor fi revendicate până la această dată nu vor rămâne nefolosite. Casa Județeană de Pensii Bihor a anunțat că biletele rămase disponibile vor fi repartizate din nou începând cu data de 23 iunie 2026, de la ora 08:00.
Reguli speciale
Pot beneficia de tratament balnear persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau care au ales să primească indemnizația lunară pentru însoțitor. Aceleași reguli se aplică și pensionarilor de invaliditate gradul I care primesc indemnizație de însoțitor.
În aceste situații, acordarea biletului de tratament este condiționată de prezența unui însoțitor pe durata sejurului. Totodată, persoanele care îi însoțesc trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 109 din Legea nr. 360/2023, cu toate modificările și completările ulterioare.
Există însă și o excepție. Persoanele încadrate în grad de handicap grav care beneficiază de asistent personal sau de indemnizație pentru însoțitor, precum și pensionarii de invaliditate gradul I care primesc indemnizație de însoțitor, pot merge la tratament și fără însoțitor. Pentru acest lucru este necesară o declarație pe propria răspundere prin care să confirme că se pot descurca singuri pe întreaga perioadă a sejurului.
Casa Județeană de Pensii Bihor atrage atenția că această condiție are legătură și cu modul de funcționare al bazelor de tratament contractate, care oferă servicii în regim hotelier și nu funcționează ca unități de spitalizare.
Cum pot fi ridicate biletele
Potrivit reprezentanților CJP Bihor, biletele de tratament sunt eliberate doar titularului, pe baza actului de identitate.
Ridicarea documentelor de către o altă persoană este posibilă numai dacă aceasta prezintă o procură specială autentificată la notar. În document trebuie să fie menționat în mod clar dreptul de a ridica biletul de tratament în numele beneficiarului.
Crina Dobocan

