Penitenciarul Oradea a organizat cea de-a doua ediție a competiției sportive „The Iron Game”, un eveniment dedicat angajaților din structurile de ordine publică, apărare și siguranță națională. Acțiunea a fost realizată împreună cu IPA Regiunea 5 Bihor, Structura Asociată pentru Securitate Specială (SASS) din cadrul Penitenciarului Oradea, Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare – Filiala Oradea și Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea 2012.

Competiția a avut ca scop dezvoltarea spiritului de echipă, întărirea colaborării dintre instituții și promovarea capacității de adaptare în situații dificile.
La start s-au înscris 26 de echipe din județele Bihor, Cluj, Arad, Timiș, Satu Mare și Maramureș. Pe parcursul întrecerii, participanții au demonstrat ambiție, perseverență și respect față de adversari.
Organizatorii au pregătit un traseu complex, care nu a testat condiția fizică a concurenților. În plus, echipele au fost nevoite să colaboreze permanent, să ia decizii într-un timp scurt și să găsească cele mai bune soluții pentru depășirea obstacolelor. Probele au avut exerciții care au pus accent pe forță, rezistență, coordonare și tactică, transformând concursul într-o adevărată provocare pentru toate echipele participante.
Competiția a arătat că rezultatele bune nu depind numai de pregătirea fiecărui concurent, ci și de încrederea dintre colegi, comunicarea eficientă și unitatea echipei. Întreaga întrecere s-a desfășurat într-o atmosferă bazată pe respect reciproc, colegialitate și dorința de a obține performanțe cât mai bune.
După încheierea probelor, au fost stabiliți câștigătorii celor trei categorii de concurs.

Categoria sub 35 de ani
Locul I a fost ocupat de IJJ Bihor, prin echipa formată din Cătălin Buz și Bogdan Sînza, care a încheiat traseul în 15 minute, 43 secunde și 883 miimi.
Locul al II-lea a revenit echipei IPJ Bihor (SAS), formată din Alin Măduță și Andrei Emil Balint, cu timpul de 16 minute, 26 secunde și 881 miimi.
Pe locul al III-lea s-a clasat SRI Baia Mare, reprezentată de Gabriel Borodi și Ionuț Vasian, cu timpul de 17 minute, 11 secunde și 663 miimi.
Categoria peste 35 de ani
Locul I a fost câștigat de PNT Oradea, prin Răzvan Seutiuț și Petru Onuț, care au obținut timpul de 17 minute, 44 secunde și 447 miimi.
Locul al II-lea a revenit echipei PNT Timișoara, formată din Cosmin Tomescu și Ionuț Braniște, cu timpul de 19 minute, 42 secunde și 559 miimi.
Pe poziția a treia s-au clasat Daniel Moruz și Cătălin Vlădean, de la PNT Timișoara, cu timpul de 20 minute, 10 secunde și 997 miimi.

Categoria Mixt
La această categorie, primul loc a fost obținut de PNT Oradea, prin echipa formată din Răzvan Seutiuț și Cristina Bențe, care au terminat competiția în 15 minute, 14 secunde și 884 miimi.

Locul al II-lea a fost ocupat de echipa PNT Oradea/IPJ Bihor, alcătuită din Petru Onuț și Delia Onuț, cu timpul de 17 minute, 7 secunde și 222 miimi.
Pe locul al III-lea s-a clasat IJJ Satu Mare, reprezentat de Darius Tropotei și Cristina Giurgiuman, cu timpul de 17 minute și 37 de secunde.
Prin organizarea acestui eveniment, inițiatorii și-au propus să consolideze relațiile profesionale dintre instituțiile participante, să promoveze mișcarea și un stil de viață activ, dar și să evidențieze valorile esențiale pentru personalul din domeniul ordinii publice și al apărării: disciplina, responsabilitatea, perseverența și munca în echipă.
„Mulțumim tuturor concurenților, partenerilor și voluntarilor care au contribuit la desfășurarea competiției. Apreciem implicarea și profesionalismul demonstrate de toate echipele participante. Ediția a doua a competiției „The Iron Game” a demonstrat încă o dată că rezultatele de valoare se obțin prin efort susținut, determinare și colaborare, principii care stau la baza activității zilnice a structurilor de ordine publică și apărare care au luat parte la concurs”, a spus comisar șef de poliție penitenciară Adina Claudia Bîrda, purtătorul de cuvânt-Penitenciarul Oradea.
Crina Dobocan

