Ziua Veteranilor de Război va fi marcată, miercuri, la Oradea

Dată:

Ziua Veteranilor de Război va fi marcată mâine, la Oradea, printr-o ceremonie militară organizată la Monumentul eroilor români căzuți în Cel de-Al Doilea Război Mondial din Cimitirul Municipal Rulikowski.

Evenimentul va începe la ora 12, cu întâmpinarea oficialităților, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, urmate de intonarea Imnului Național și o slujbă religioasă.

De la ora 12 și 20 de minute sunt programate alocuțiuni privind semnificația Zilei Veteranilor de Război, iar la 12 și 40 vor avea loc depuneri de coroane și jerbe de flori. Ceremonia se va încheia la ora 13, după defilarea detașamentului de onoare.

Prefectura Bihor amintește că Ziua Veteranilor de Război este celebrată anual în 29 aprilie, ca semn de recunoștință pentru cei care au pus libertatea și integritatea țării mai presus de propria siguranță. Reprezentanții instituției transmit un mesaj de respect față de veterani și familiile acestora, subliniind importanța păstrării memoriei celor care au luptat pentru pace și pentru România.

Este datoria noastră morală să onorăm sacrificiul acestor oameni care au clădit, prin luptă și suferință, temelia României moderne. Veteranii sunt punți vii către istorie, oferind generațiilor actuale lecții neprețuite de patriotism și onoare. Chiar și în afara câmpului de luptă, ei rămân modele de devotament, povestind ororile războiului pentru ca noi să prețuim pacea.
Cu acest prilej, onorăm profundă recunoștință tuturor celor care au luptat pe câmpurile de luptă și care au făcut posibilă victoria, cât și familiilor acestora. Cinste veteranilor de război”, a transmis Prefectura Bihor într-un comunicat de presă.

Crina Dobocan

Program:

12:00 – 12:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă;
12:02 – 12:05 – Intonarea Imnului național al României;
12:05 – 12:20 – Slujbă religioasă;
12:20 – 12:40 – Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului;
12:40 – 12:55 – Festivitatea depunerii de coroane și jerbe de flori la Monumentul eroilor români                                                 căzuți în al Doilea Război Mondial;
12:55 – 13:00 – Defilarea detașamentului de onoare;
13:00               – Încheierea activității.

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular