Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată vineri la Oradea prin organizarea unei ceremonii militare care va avea loc începând cu ora 12.15, la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii.

La Oradea, începând cu ora 12.50, vor fi depuse coronae de flori, jerbe și buchete de flori la Statuia  Regelui Ferdinand I, amplasată în Piața Unirii.

La aniversarea a 166 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, în bisericile ortodoxe și greco-catolice din Oradea și județ se va oficia vineri, după Liturghie, slujba de Tedeum și se vor trage clopotele timp de un minut.

„Un eveniment măreț precum Unirea Principatelor Române, dintre Moldova și Țara Românească, a luat naștere din voința poporului, exprimată prin Adunările Ad-hoc, preluată și dusă la îndeplinire de către elite vremii. Idealurile revoluționarilor de la 1848 și-au găsit astfel împlinirea, aceștia fiind cei care, timp de un deceniu, au pledat neobosit în fața cabinetelor și cancelariilor străine pentru susținerea cauzei românești. Unirea Principatelor a reprezentat totodată începutul Statului Național Român modern. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn, atât la Iași, cât și la București, a marcat un nou capitol pentru români. Sub conducerea sa, agenda politică liberală, inspirată de modelul de administrație francez și belgian, a fost pusă în practică, incluzând o serie de reforme moderne și ample. La încheierea domniei sale, bazele Statului Modern Român erau deja bine consolidate.
Este esențial să recunoaștem că data de 24 ianuarie 1859 marchează un moment definitoriu în drumul spre unitatea națională și să onorăm memoria celor care au pus interesul național mai presus de cel personal, luptând neîncetat pentru cauza patriei noastre. Respect și recunoștință pentru ei!
Astăzi, poate mai mult ca niciodată, trebuie să rămânem uniți în fața încercărilor prin care am trecut și a provocărilor care ne stau înainte.
La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi români!
Dumnezeu să binecuvânteze România și poporul român!”, a transmis prefectul Marcel Dragoș.

Program:

• 12:15-12:17 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă-
• 12:17-12:20 – Intonarea Imnului Național al României
• 12:20-12:35 – Oficierea serviciului religios
• 12:35-12:50 – Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului
  • Marcel Daniel Dragoș – Prefectul județului Bihor
  • Cristian Culiciu – Muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor Oradea
• 12:50-13:10 – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii
• 13:10-13:15 – Defilarea detașamentului de onoare
• 13:15-13:25 – HORA UNIRII și scurt moment artistic organizat de către Antonela Ferche-Buțiu, acompaniată de un grup instrumental al orchestrei Rapsodia Bihoreană din cadrul Centrului de Cultură al județului Bihor, conduși de către domnul Buțiu Liviu Florin

Cum s-a realizat Unirea Principatelor Române?

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Evenimente anterioare

La 1 ianuarie 1848 a intrat în vigoare o convenție moldo-munteană prin care a fost desființată vama dintre cele două țări, excepție făcând sarea. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor și greutăților. Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu a fost oficiată la Focșani, în septembrie 1845, la Biserica Sfântul Ioan, lângă borna de hotar, naș de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.

Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 – 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească și să contribuie, alături de Italia, la subminarea sau chiar destrămarea monarhiei austro-ungare.

Un rol important l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naționale, în cele două țări și în străinătate. Activitatea desfășurată în emigrație, îndeosebi în Franța, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicații ca România viitoare (1850, Paris), Junimea română (1851), Republica română (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la „Comitetul Central Democratic European”, cu sediul la Londra, care urmărea declanșarea unei noi revoluții europene; memorii către Napoleon al III-lea, împăratul Franței și către Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalități marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalități franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura aceste fonduri.

În țară, acțiunile unioniste s-au desfășurat în noul context determinat de prevederile Convenției de la Balta Liman, afirmându-se modalități variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iași și la București (1856); editarea unor organe de presă ca România Literară, Steaua Dunării (Iași), Românul (București); venirea în patrie a unor revoluționari pașoptiști (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).

Crina Dobocan